Reactualizat la:

Noaptea Muzeelor 2011. Programul complet al tuturor muzeelor din Cluj

Noaptea Muzeelor 2011. Programul complet al tuturor muzeelor din Cluj
Se apropie din nou „Noaptea Muzeelor”, eveniment cultural care în ultimii ani s-a transformat într-o adevărată sărbătoare pentru majoritatea muzeelor şi admiratorilor lor din întreaga Europă. După uriaşul succes de public din ultimii trei ani, mai multe muzee din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, cele aflate în subordinea Consiliului Judeţean şi al Primăriei, vor fi din nou deschise, gratuit, publicului larg în data de 14 mai.

 (1 comentariu)

Rectifica

Muzeul Universităţii: În 2011 Muzeul Universităţii împlineşte 10 ani de activitate, evenimentul fiind marcat cu ocazia Nopţii Muzeelor prin expoziţia temporară „10 ani de donaţii şi achiziţii la Muzeul Universităţii Babeş-Bolyai”. Vor fi expuse pentru prima dată documente şcolare, cărţi poştale, fotografii, medalii şi alte obiecte, donate de către familii ale universitarilor clujeni şi nu numai, ori achiziţionate de către muzeu. Fotografii şi afişe vor prezenta un scurt istoric al activităţii şi existenţei Muzeului Universităţii clujene, din anul 2001 şi până azi. Se organizează şi activităţi educative conexe. (Muzeul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Str. M. Kogălniceanu, Nr. 4. Programul manifestării: 14 Mai 2011, orele 18-22.45 (ultimul acces), intrarea liberă).

Muzeul de Mineralogie: Titlul generic al evenimentului din acest an este „Albastru-verde”, un corolar al paletei cromatice unice a mineralului celebrat prin expoziţia temporară „Turcoaz”. Noua expoziţie va fi însoţită de un pliant de prezentare. În cadrul colecţiei de sistematică minerală, vizitatorii adulţi vor fi invitaţi să parcurgă traseul tematic „Albastru-verde”. Acesta le va releva unele dintre cele mai atrăgătoare geme din colecţia de bază. Pentru copii va fi improvizat un atelier creativ în care aceştia se vor putea juca cu „Forme şi culori ale turcoazului” dar vor putea şi învăţa mai multe despre legătura dintre acest mineral şi indienii nord-americani.

(Locul: Muzeul de Mineralogie al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Str. M. Kogălniceanu, Nr.1. Programul manifestării: ora 17-22 (ultimul acces), intrarea liberă. Dat fiind spaţiul limitat, intrarea în muzeu se va face în grupuri de maxim 30 de vizitatori, la intervale de 20 de minute).

Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie: Vieţuitoare marine mai puţin cunoscute, expoziţia temporară ”Rudiştii-dinozaurii mărilor”. În cadrul expoziţiei vor fi prezentate unele vieţuitoare marine aberante (rudişti, amoniţi, inocerami) mai puţin cunoscute publicului larg, care au trăit în apa mărilor la sfârşitul Cretacicului. Comoara din adâncuri: Unde? De ce? Cum? Vizitatorii vor găsi răspunsul la aceste întrebări într-o mini-expoziţie ce va explica cum se produc nestematele organice (perlele, coralul roşu). Locul: Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Str. M. Kogălniceanu, Nr. 1 (curtea interioară, parter). Programul manifestării: ora 17-22 (ultimul acces), intrarea liberă.

Muzeul Zoologic: Pentru ediţia din 2011 a Nopţii Muzeelor, publicul este invitat la vizitarea colecţiei cu caracter permanent. Locul: Muzeul Zoologic al Universităţii Babeş-Bolyai, str. Clinicilor nr. 5-7. Programul manifestării: ora 10 – 22.40 (ultimul acces), intrarea liberă.

Vivariul Universităţii: Cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor” din 2011, Vivariul Facultăţii de Biologie-Geologie vă invită la vernisajul expoziţiei temporare „Bonsai: artă şi tradiţie orientală”. În cadrul expoziţiei vor fi expuse aproximativ 30 de exemplare din varietăţi tropicale şi indigene. Această expoziţie temporară va rămâne deschisă şi în perioada 14-28 mai 2011, în orarul marţi – vineri 10-16, sâmbătă – duminică orele 10-14. Locul: Vivariul Universităţii Babeş-Bolyai, str. Clinicilor nr. 5-7. Programul manifestării: ora 10-22 (ultimul acces), intrarea liberă.

Noaptea muzeelor la Turnul Croitorilor

Primăria Cluj-Napoca invită clujenii la un maraton cultural, în noaptea de sâmbătă, 14 mai, de la ora 19.00 şi până duminică dimineaţa, la ora 4.00, la Turnul Croitorilor la cea de-a VII-a ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor. Iată programul de desfăşurarea al evenimentului:

PARTER: EXPOZIŢIE PERSONALĂ DE PICTURĂ FLOAREA H. BULDUŞ, perioadă: 14-21 mai, vernisaj: 14 mai, ora 20:00

ETAJUL I: EXPOZIŢIE FOTO „CLUJUL, MAI APROAPE DE JAPONIA”, perioadă: 14 – 18 mai, Vernisaj: 14 mai, ora 19:00. Expoziţia de fotografie „Clujul, mai aproape de Japonia” este primul demers organizat în cadrul unei campanii de solidarizare a publicului din România în legătură cu recenta tragedie din Japonia.

Centrul Cultural Petre Ţuţea, în parteneriat cu Municipiul Cluj-Napoca, prin Centrul de Informare Turistică organizează sub titulatura Ordinul Basarabilor – străjer de noapte în Castrum Clus, un eveniment inclus în programul cultural european Noaptea Muzeelor, în noaptea de 14 spre 15 mai în intervalul orar 22.00 – 3.30. Manifestarea este deschisă atât clujenilor, cât şi turiştilor, cărora le sunt propuse teatru de păpuşi tradiţionale, sonete medievale, o şcoală de dans medieval, prezentări de activităţi lucrative ale breslelor specifice perioadei medievale, conferinţe publice pe teme de istorie, proiecţii de imagini de epocă şi multe, multe alte surprize (străjeri la porţile turnului, baba-oarba între cavaler şi domniţe, vânzători de leacuri miraculoase, munteni cu ciobăneşti româneşti, cavaleri luptându-se cu spadele sau ademenind domniţe, trubaduri, lăutari, lingurari, hoţi mărunţi şi tâlhari jefuind personajele medievale şi … nu numai).

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei organizează sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 22.00 la a şaptea ediţie a “Nopţii muzeelor”. În cadrul acestei manifestări clujenii vor putea vizita o expoziţie de obiecte dacice din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, piese care sunt şi scanate în format 3 D. De asemenea, vor putea fi vizionate proiecţii cu imagini ale ruinelor cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, precum şi reconstituirile acestora în format 3D. În program mai este pregatit un workshop unde vizitatorii vor putea urmării cum se realizează o scanare 3 D a unui exponat şi cum poate fi reconstituit dacă acesta este doar un artefact fragmentar. Expoziţia “Dacii în era virtuală” va deschisă în cadrul „Nopţii muzeelor” la Turnul Croitorilor, până la ora 4 dimineaţa. Totodată, Colecţia de Istorie a Farmaciei din Piaţa Unirii nr. 28 va fi deschisă sâmbătă noaptea, în intervalul orar 19.00 – 24.00.

Muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj vor participa sâmbătă, 14 mai, la Festivalul European Noaptea Muzeelor. Cu acest prilej, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei precum şi Muzeul ”Octavian Goga” Ciucea vor putea fi vizitate gratuit. Muzeul de Artă Cluj, cu sediul în Piaţa Unirii, propune publicului vizitator expoziţia „Henri Cartier-Bresson în… Oltenia”. Aceasta va prezenta într-o suită de 50 de fotografii alb-negru vizita celebrului fotograf francez Henri Cartier-Bresson (1908-2004) în Oltenia, parte din călătoria făcută alături de Martine Franck (n.1938) în România, în anul 1975. Realizate în ziua de 7 mai 1975 la Craiova, Râmnicu-Vâlcea şi în alte localităţi din Oltenia, imaginile nu documentează doar locurile vizitate de cunoscutul cuplu de fotografi, avându-i în centru de cele mai multe ori, ci surprind ca ambianţă şi imaginea dramatică a unei Românii aflate în plin comunism. De asemenea, cu prilejul Nopţii Muzeelor, în data de 14 mai ora 20.00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca va avea loc şi vernisajul expoziţiei „Fotografiză o celebritate!”

Acces liber va fi şi la Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca, Secţia Pavilionară, din strada Memorandumului, precum şi în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” unde intrarea va fi gratuită între orele 09.00 – 17.00. Secţia Pavilionară este găzduită într-o valoroasă clădire, monument de arhitectură din secolul al XVI-lea, cunoscut sub numele de „Reduta”, sala mare de la etaj fiind martora tăcută a multor evenimente din istoria tumultoasă a Transilvaniei, dar şi a oraşului. Aici a avut loc, cu intermitenţe, până în 1865 Dieta Transilvaniei, în 1894 Sala Mare a găzduit Procesul Memorandiştilor, tot aici au concertat Franz Liszt, Bèla Bártok şi George Enescu. Cei interesaţi vor putea să viziteze expoziţia permanentă a muzeului, care oferă un tablou real al culturii materiale şi spirituale a populaţiei din Transilvania.

Vizitatorii mai au la dispoziţie şi o expoziţie temporară „Pielea şi Blana – materii prime pentru o varietate structurală, tipologică şi decorativă”, care prezintă atât unelte utilizate la prelucrarea pieilor de animale, cât şi produse ale activităţii tăbăcarilor, cojocarilor şi cizmarilor transilvăneni.

Muzeul ”Octavian Goga” din Ciucea va avea, de asemenea, program prelungit până la ora 22.00, programul special putându-se prelungi până la ora 2.00, în cazul unor solicitări telefonice formulate în acest sens la numărul de telefon 0264259003.

Taguri: , , ,


Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou