Reactualizat la:

DNA central precizează: Niciun judecător atins de înregistrarea atribuită procurorilor DNA Oradea

DNA central precizează: Niciun judecător atins de înregistrarea atribuită procurorilor DNA Oradea
Biroul de Presă al DNA informează că niciun judecător nu a fost luat în colimatorul DNA Oradea după convorbirile dintre procurorii anticorupție orădeni.

Rectifica

,,Ca urmare a faptului că în mass-media s-a vehiculat o anumită interpretare dată convorbirilor înregistrate, în sensul că procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea au efectuat urmărirea penală în anumite dosare cu magistrați în scopul intimidării acestora, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: în cuprinsul discuției respective au fost vehiculate numele a șapte magistrați.

În urma informării transmise de procurorul șef al Serviciului teritorial Oradea (Felicia Popoviciu – n.r.) persoană care nu apare în cuprinsul discuției prezumată a aparține unor procurori din cadrul acestei unități de Parchet, s-au constatat că, în cazul a doi magistrați nu au existat dosare în lucru în perioada ianuarie 2018- octombrie 2018. Alți doi magistrați erau pensionați din 21.03.2013 și 24.11.2015, conform hotărârilor Plenului CSM de a înainta către Președintele României propunerea de eliberare din funcție, prin pensionare,
– unul dintre ei, la momentul purtării presupuselor discuții înregistrate, se afla în cursul executării unei pedepsei de 4 ani închisoare, iar față de alți doi magistrați (din care unul nu a judecat niciodată cauze penale) s-a dispus ulterior o soluție de clasare.

De asemenea, precizăm că două dintre persoanele participante la discuție nu își mai desfășoară activitatea în cadrul Serviciului teritorial Oradea iar o alta, la momentul discuției și ulterior acesteia, nu a avut în lucru vreo cauză cu magistrați”, a informat Biroul de Relații Publice al DNA.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dat asigurări că după finalizarea controlului (care va fi realizat de procurori cu funcții de conducere din cadrul DNA – Structura Centrală), se vor dispune măsuri în funcție de rezultatele cuprinse în raportul de control ce se va întocmi cu această ocazie.

Judecătoarea Florica Roman, solicitare publică către DNA
Procurorii Parchetului General cercetează și aspectele sesizate de judecătoarea Florica Roman în 2016. Procurorul Ciprian Man, fostul șef al DNA Oradea, a fost audiat, joi, de către procurorii secției de investigare a infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului General. Aceasta după ce jud...
Călin Nistor, procurorul șef adjunct al DNA central, a dispus controale la DNA Oradea. Totodată, CSM verifică posibile abateri disciplinare. Activitatea de urmărire penală desfășurată de procurorii DNA Oradea va fi controlată. Procurorul șef adjunct care exercită atribuțiile procurorului șef al D...
Doi dintre procurorii DNA Oradea au declarat pentru Jurnal bihorean/bihon.ro că nu s-a pus vreodată problema „liniștirii” judecătorilor prin dosare penale. Cinci din cei șase procurori anticorupție orădeni au fost chemați la audieri, ieri, la Secția de anchetă a magistraților din cadrul Parchet...
Printr-un comunicat de presă, Curtea de Apel Oradea își exprimă îngrijorarea față de conținutul înregistrărilor audio apărute în spațiul public și atribuite procurorilor DNA Oradea. În respectiva discuție se vorbește, printre altele, despre „liniștirea” judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție au început, pe 4 ianuarie, urmărirea penală față de câțiva procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea. Dosarul penal, având ca obiect conținutul unor convorbiri dintr-o înregistrare audio ...
Consiliul Superior al Magistraturii, îngrijorat de practicile de intimidare și de presiune asupra judecătorilor prin ticluirea de dosare penale. Procurorii DNA Oradea au fost chemați la audieri, la Parchetul General. Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) spune că ...
Conducerea centrală a DNA se delimitează de acțiunile procurorilor orădeni, dar a cerut note explicative. "Conducerea DNA se delimitează de orice act al personalului din subordine care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraților, susținând în mod constant că procurorii DNA trebu...



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Directorul Aeroportului Oradea plusează: „Discutăm cu patru operatori!”
În timp ce conducerea Consiliului Județean speră să aducă măcar un operator low-cost pe Aeroportul Oradea, [...] mai multe »
549 de absenți la Evaluarea Națională
Din 4.634 de înscriși, doar 4.085 de elevi s-au prezentat marți, 18 iunie, la prima probă a Evaluării Naționale. mai multe »
Formează deprinderi și competențe în Drept
Facultatea de Drept din Oradea își continuă misiunea de a forma specialisti în domeniul juridic și al științelor [...] mai multe »
Lansează licitația pentru noul parking
Parcarea supraetajată de pe strada Brașovului este estimată la un cost de 15,5 milioane de lei, fără TVA. mai multe »
O nouă ediţie a Zilei Liliacului Carpatin
Peste 60 de elevi din Bihor au participat la concursul interșcolar prilejuit de „Ziua Liliacului Carpatin”. mai multe »
Genul dramatic la Evaluarea Națională
Genul dramatic și prezentarea unei întâmplări petrecute în timpul unei activități de lectură au fost subiectele [...] mai multe »
Oradea licitează salubrizarea separat de Judeţ
Primarul Bolojan a primit de la Consiliul Judeţean Bihor „pohta ce-a pohtit” şi Oradea îşi va organiza singură, [...] mai multe »
Elevii din Beiuş, voluntarii anului
Pentru activitatea de voluntariat desfăşurată în anul şcolar 2018-2019 cei 100 de elevi înscrişi la Cercul de [...] mai multe »
Măsuri pentru protecţia angajaţilor pe timp de caniculă
Angajatorii trebuie alterneze perioadele de lucru ale angajaţilor cu cele de repaus în locuri umbrite, să le asigure [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou