Reactualizat la:

„Ne pasionează educaţia”

„Ne pasionează educaţia”
CLUJ-NAPOCA. Tinerii clujeni Ştefan Teişanu şi Mihai Cotos au fost desemnaţi Antreprenorii Anului 2008 în cadrul primei ediţii din România a evenimentului Săptămâna Globală a Antreprenoriatului. Deşi sunt foarte tineri (25, respectiv 26 de ani) cei doi au diagnosticat starea învăţământului românesc şi-au decis să-i aplice un panaceu înfiinţând trei companii prin intermediul cărora visează să sprijine tinerii să-şi împlinească visurile.

Rectifica

Ce înseamnă pentru voi câştigarea unui asemenea premiu?
Premiul e o recunoaştere a faptului că în România se poate face performanţă în educaţie şi că în acest domeniu se pot face afaceri competetitive. Am fondat aceste companii pe când aveam 23-24 de ani. Acest premiu confirmă că România e cu adevărat o ţară unde tinerii pot să-şi vadă visele îndeplinite şi unde pot schimba lucrurile în bine.

Care ar fi motivele pentru care aţi ales sa investiţi tocmai în educaţie?
Pentru că experienţele noastre de învăţare, în special cele de la facultate, ne-au dezamăgit, am ales să facem tot ce ne stă în putere pentru a contribui la modul în care educaţia va influenţa România în anii care urmează. În 2006, prima noastră decizie antreprenorială a fost de a împrumuta bani pentru a ne înregistra prima firmă. La mai puţin de 3 ani de atunci nu ne-am îmbogăţit, dar avem 3 companii care înregisterază creşteri accelerate. Suntem 11 persoane implicate în aceste firme şi suntem cu toţii pasionaţi de munca noastră şi de misiunea pe care ne-am ales-o.

Ne-aţi putea spune care ar fi câteva dintre obiectivele dumneavoastră pe termen lung privind dezvoltarea educaţiei în România?
Nu credem că în acest moment putem produce schimbări decisive în educaţia românească, nu avem forţa şi, mai ales, nu avem cunoştinţele şi experienţa pentru a face asta. Astazi, ne preocupăm de educaţia în afaceri a tinerilor români (prin Cartio, editura de cărţi audio) şi de informarea lor cu privire la opţiunile de progres în carieră (prin cele 15 Târguri de Cariere din fiecare an). Foreground, compania de training, a ales să se concentreze pe educaţia celor responsabili de educaţie.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou