Reactualizat la:

Narcis Raducanu: “Vremea este singurul lucru care ne sperie la meciul cu “U”Cluj!”

Narcis Raducanu: “Vremea este singurul lucru care ne sperie la meciul cu “U”Cluj!”
Steaua a aterizat la Cluj-Napoca pentru meciul cu Universitatea Cluj în plină iarnă, iar oficialii formației militare cred că vremea este singurul lucru care le poate da planurile peste cap. 

Rectifica

“Se pare că nu am scăpat de iarnă. Am înțeles că stadionul are încălzire în gazon, deci nu ar trebui să ne facem probleme. Vremea este singurul lucru de care ne temem la meciul cu Universitatea Cluj. Întâlnim un adversar de valoare și trebuie să fim atenți, să îl tratăm cu respectiv. Universitatea Cluj are jucători de valoare, care au jucat la nivel înalt, mai ales în compartimentul ofensiv”, a spus Narcis Răducanu. De asemenea, acesta a menționat că este un lucru bun că există liniște la Steaua, iar la Universitatea Cluj sunt lucruri tulburi, mai ales că formația a fost în silenzio stampa toată săptămâna. Narcis Răducanu este convins că foștii jucători ai Stelei, în prezent la Steaua, vor fi foarte motivați.

Steaua va efectua antrenamentul dinaintea partidei pe unul din terenurile CFR-ului, în contextul în care și Universitatea Cluj are programat antrenament în ziua meciului.

Raducanu: Ilie Stan a facut lucruri bune, nu ar trebui să plece!

Referitor la posibila demitere a lui Ilie Stan în eventualitatea unui eșec, Narcis Răducanu a precizat că nu crede că s-a ajuns în acel punct, Ilie Stan făcând lucruri bune la echipă și sperând să continue la echipă. Totuși, oficialul Stelei exclude orice altă variantă în afară de victorie la meciul de luni seara, în contextul în care contracandidatele Stelei s-au împiedicat în această etapă. 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Universitatea Cluj
Florin Vulturar: Suntem dispusi sa preluam U Cluj, dar nu putem astepta la nesfarsit
Clubul de fotbal Universitatea Cluj, care se confruntă cu probleme financiare, ar putea fi preluată de un nou [...] mai multe »
Boc il ameninta pe Walter: daca nu cedeaza amiabil marca si palmaresul il dau in judecata
Emil Boc l-a ameninţat pe Florian Walter că îl va da în judecată, dacă, până la finalul anului 2013, acesta [...] mai multe »
Lotul Universitatii Cluj s-a reunit. Echipa are cinci juniori, unii in varsta de 17 ani
Universitatea Cluj a susţinut luni primul antrenament din 2013 la care au participat 23 de jucători, printre care [...] mai multe »
Marginean: Fara insolventa, U Cluj va ajunge in situatia cluburilor Poli Timisoara si U Craiova
Acţionarul majoritar al FC Universitatea Cluj, Ioan Mărginean, susţine într-o scrisoare deschisă publicată pe [...] mai multe »
Boc: Exista investitori dispusi sa preia clubul de fotbal “U” Cluj, care asteapta lamurirea situatiei
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susţine că există mai mulţi investitori dispuşi să preia clubul [...] mai multe »
Cererea de intrare a clubului de fotbal Universitatea Cluj in insolventa a fost respinsa
Judecătorii Tribunalului Comercial Cluj au respins, luni seara, solicitarea administratorului Ioan Mărginean, [...] mai multe »
Conducerea Universitatii Cluj a solicitat intrarea clubului in insolventa
Tribunalul Cluj Comercial a înregistrat, la 3 ianuarie, dosarul înaintat de clubul condus de Ioan Mărginean [...] mai multe »
Fostul jucator al U Cluj, Sebastian Cojocnean, audiat de DIICOT Cluj
După Claudiu Niculescu, un alt fost jucător al Universităţii Cluj, Sebastian Cojocnean, a dat explicaţii la DIICOT [...] mai multe »
Universitatea Cluj ar putea intra in insolventa
Ioan Mărginean, acţionarul majoritar al Universităţii Cluj a anunţat luni că încearcă să găsească un [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou