Reactualizat la:

Muncă la negru pe şantierele judeţului Cluj

Muncă la negru pe şantierele judeţului Cluj

CLUJ-NAPOCA. Un număr de 36 de persoane au fost depistate pe şantierele din judeţul lucrând fără forme legale, iar 19 angajatori au fost sancţionaţi pentru practicarea de muncă fără forme legale. Totalul amenzilor aplicate pentru munca fără formă legală date de către inspectorii ITM Cluj au fost de 54.000 lei.

Rectifica


Campania de vară a Inspectoratului Teritorial de
Muncă Cluj, desfăşurată pe
teritoriul judeţului Cluj, la sfârşitul
lunii august, a avut ca obiectiv verificarea modului
în care se respectă de către
angajatorii din domeniul construcţiilor,
prevederile legale în ceea ce priveşte
securitatea şi sănătatea în
muncă, condiţiile de muncă, respectiv
relaţiile de muncă, precum şi
identificarea angajatorilor care folosesc
lucrători fără forme legale de angajare.


Grupul ţintă al acestei campanii l-a
constituit şantierele de construcţii,
în special acelea unde se
desfăşoară activităţi de
săpături şi demolări. ,,Motivul
campaniei l-a constat producerea unor evenimente
în anul 2009, care au drept cauză
nerespectarea reglementărilor legale privind
protecţia împotriva căderilor de la
înălţime, săpăturile şi
demolările, evenimente în urma cărora
au fost răniţi sau au murit mulţi
lucrători. Statistica rezultatelor campaniilor
desfăşurate în anii 2006, 2007 şi
2008 au arătat că în sectorul
construcţii numărul accidentelor de
muncă rămâne aproximativ acelaşi
în condiţiile în care au fost deschise
mai multe şantiere care utlizează
forţă de muncă insuficient
pregătită” a declarat Emilian
Roşca, director coordonator ITM Cluj.


În ceea ce priveşte sănătatea
şi securitatea în muncă au fost
controlaţi 49 de angajatori, din care 22 au fost
au fost sancţionaţi, totalul amenzilor fiind
de 37500 de lei. Printre deficienţele constatate
se numără tuburi de oxigen şi
acetilenă depozitate necorespunzător, schele
montate necorespunzător, lipsa controlului
medical, lipsa instruirii cu protecţia muncii,
neasigurarea mijloacelor tehnice de protecţie
împotriva căderilor. Totalul amenzilor
aplicate în campanie a fost de 91500 de lei.
,,Inspectorii de muncă au dispus sistarea
activităţii pentru un constructor care nu
avea amenajat locul de muncă la
înălţime pe planşeul
clădirii, pentru lipsa scării de acces la
platforma de lucru tip schelă, pentru o
schelă construită din material lemnos şi
care avea prodina subdimensionată, pentru
depozitarea la soare a 6 tuburi de oxigen şi
acetilenă” a mai adăugat Roşca.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou