Reactualizat la:

Smokie va concerta pe “Cluj Arena” în 9 octombrie, la o zi după Scorpions. Cât costă cel mai ieftin bilet

Smokie va concerta pe “Cluj Arena” în 9 octombrie, la o zi după Scorpions. Cât costă cel mai ieftin bilet
Trupa Smokie va susţine, în 9 octombrie, un concert pe “Cluj Arena”, evenimentul făcând parte din seria manifestărilor prin care va fi inaugurat noul stadion din municipiul Cluj-Napoca, alături de concertul Scorpions.

Rectifica

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că trupa germană Scorpions va concerta pe Cluj Arena în 8 octombrie, iar Smokie va fi vedeta serii de 9 octombrie.

“Confirm că vine Scorpions. Am avut mare noroc că am prins o variantă bună, având în vedere că noi nu vrem să cheltuim niciun ban, toate cheltuielile legate de acest concert le va suporta firma Fun Time din Bucureşti, cea care a adus în România şi trupa Metallica. Cele mai ieftine bilete vor putea fi achiziţionate la preţul de 50 de lei”, a spus Alin Tişe.

Tişe a anunţat şi că o altă trupă cunoscută va cânta la inaugurarea noului stadion.

“În 9 octombrie, trupa vedetă va fi Smokie, formaţie care a fost celebră în anii ’80. Preţul biletelor va pleca de la 30 de lei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean.

Tişe a spus că stadionul Cluj Arena este finalizat în mare parte şi va fi complet terminat în 30 septembrie.

Inaugurarea va include concerte, dar şi un meci de fotbal.

Reprezentanţii echipei Universitatea Cluj speră să o aibă ca adversară pe formaţia ai cărei antrenori sunt Dan Petrescu şi Cristi Pojar, Kuban Krasnodar.

Concertul Scorpions este anunţat şi pe site-ul oficial al trupei, spectacolul făcând parte din turneul mondial de adio “Get Your Sting and Blackout World Tour” al formaţiei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, confirma, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX că Scorpions va concerta la Cluj-Napoca.

Turneul de adio al trupei Scorpions “Get Your Sting and Blackout World Tour” este programat să dureze în total trei ani şi cuprinde concerte în toată lumea.

Scorpions este o trupă germană de rock, originară din Hanovra, celebră în anii ’80 pentru piese precum “Rock You Like a Hurricane”, “No One Like You”, “Still Loving You” şi “Wind of Change”. De-a lungul carierei sale, formaţia a vândut mai bine de 75 de milioane de albume în întreaga lume.

Grupul Scorpions, înfiinţat în 1965, are în componenţa actuală cinci muzicieni provenind din ţări diferite, printre care basistul polonez Pawel Maciwoda, în vârstă de 42 de ani, şi toboşarul american James Kottak. Cel de-al 17-lea album de studio al trupei se intitulează “Sting in the Tail” şi a fost lansat în 19 martie 2010. Formaţia a susţinut mai multe concerte în România, atât în Bucureşti, cât şi în restul ţării.

Smokie este o formaţie britanică de muzică rock, activă începând cu anul 1968.

Stadionul Cluj Arena se construieşte pe locul fostei arene “Ion Moina”, cea pe care echipa de fotbal “U” Cluj şi-a disputat jocurile de pe teren propriu în decursul istoriei. Costul total al stadionului atinge suma de 35 de milioane de euro, la care se adaugă suma de 800.000 de euro, ce reprezintă valoarea totală a lucrărilor de amenajare a zonei adiacente.

Viitorul stadion municipal din Cluj este construit la standarde UEFA şi FIFA şi are o capacitate de peste 30.000 de locuri.

 



Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou