Reactualizat la:

Miss World 2010 – Alexandria Mills din SUA

Miss World 2010 – Alexandria Mills din SUA
Alexandria Mills, reprezentanta Statelor Unite ale Americii, a câştigat, sâmbătă, titlul de Miss World 2010, situându-se înaintea a peste 100 de candidate, în cadrul unui concurs organizat în staţiunea balneară Sanya din insula tropicală chineză Hainan, informează linternaute.com.

 (6 comentarii)

Rectifica

Câştigătoarea, o blondă cu ochi albaştri în vârstă de 18 ani, a izbucnit în lacrimi în momentul în care fosta Miss World, Kaiane Aldorino, originară din teritoriul britanic Gibraltar, i-a pus pe frunte coroana învingătoarei şi a condus-o către un tron în forma unei pietre de diamant, special conceput pentru cea de-a 60-a ediţie a acestui concurs de frumuseţe, urmărit în fiecare an de peste un miliard de telespectatori.

Juriul, alcătuit din şapte foste Miss World, a decis ca pe poziţia a doua să se claseze Emma Wareus din Botswana, iar podiumul a fost completat de reprezentanta Venezuelei, Adriana Vasini.

Purtând o rochie albă, tânăra învingătoare, originară din statul Kentucky şi manechin al agenţiei de modele Elite, a salutat publicul prezent într-un număr foarte mare în sala teatrului din staţiunea balneară Sanya.

De-a lungul concursului care a durat peste două ore, Alexandria Mills a declarat că cele 30 de zile pe care le-a petrecut călătorind în China, împreună cu celelalte 114 candidate la trofeul Miss World, au avut “un impact major” asupra vieţii ei.

Concursul a debutat printr-un spectacol grandios, care a adus în scenă numeroşi dansatori şi muzicieni chinezi de etnie Li, care trăiesc pe insula tropicală Hainan, unde această finală a fost organizată pentru a cincea oară în ultimii opt ani.

Înainte ca cele 115 concurente să intre în scenă, îmbrăcate în costumele lor naţionale, pentru a interpreta “Dansurile lumii”, spectatorii au putut viziona un montaj video despre sejurul pe care finalistele l-au petrecut în China, unde au vizitat Marele Zid Chinezesc şi stadionul olimpic “Cuib de pasăre” din Beijing, dar şi despre câteva şedinţe de shopping pe care le-au făcut în centrele comerciale din Shanghai.

Reprezentanta Norvegiei, Mariann Birkedal, în vârstă de 23 de ani, favorita caselor de pariuri înainte de începerea concursului, a terminat competiţia între primele şapte finaliste.

Un titlu acordat Norvegiei ar fi putut nemulţumi guvernul de la Beijing, deja extrem de iritat de atribuirea în urmă cu trei săptămâni a premiului Nobel pentru pace, care va fi înmânat la Oslo, disidentului chinez aflat în închisoare, Liu Xiaobo.

Organizatorii concursului Miss World pun accentul pe aspectul filantropic al evenimentului.

Miss “Beauty with a Purpose”, reprezentanta Kenyei, Natasha Metto, care a participat în ţara ei la campaniile organizate de asociaţiile medicale împotriva unei epidemii cauzate de un parazit, a fost selecţionată printre ultimele 25 de finaliste.

Violonista irlandeză Emma Waldron, care a câştigat concursul de talente şi care s-a clasat printre ultimele cinci finaliste, a impresionat publicul, pe care l-a salutat în limba chineză, în timp ce Miss China, Xiao Tang, s-a exprimat adeseori în limba engleză.

România a fost reprezentată în finala concursului Miss World 2010 de Lavinia Postolache, în vârstă de 21 de ani, studentă în anul doi la New York Film Academy şi care a declarat că îşi doreşte să devină o regizoare de succes. Printre pasiunile ei se numără călătoriile, arta fotografică, tenisul, jocul de şah şi moda.

Concursul Miss World, de origine britanică, a cărui primă ediţie a fost organizată în 1951 sub titlul de “Concursul Bikini”, reprezintă o alternativă faţă de competiţia americană Miss Universe, organizată de Donald Trump, câştigată în august 2010 de reprezentanta Mexicului, Jimena Navarrete.

În 1951, suedeza Kiki Hakansson a câştigat prima ediţie a concursului Miss World. În 1986, actriţa americană Halle Berry s-a aflat printre finaliste, iar starul de la Bollywood Aishwarya Rai a fost aleasă Miss World în anul 1994.

Pe de altă parte, India şi Venezuela au avut, până acum, cele mai multe câştigătoare, câte cinci fiecare.

Istoria acestui concurs a fost uneori marcată de evenimente dureroase. În 2002, concursul Miss World nu a mai putut fi organizat în Nigeria şi a fost transferat în Marea Britanie, în urma înfruntărilor dintre musulmani şi creştini, soldate cu peste 200 de victime. Conflictele au izbucnit după ce un cotidian nigerian a publicat un articol în care se afirma că profetul Mahomed, dacă ar fi încă în viaţă, şi-ar alege ca soţie pe una dintre candidatele prezente în finala concursului.

 



Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Doliu în lumea rock-ului! Cofondatorul trupei AC/DC, Malcom Young, s-a stins din viață
Chitaristul Malcolm Young, cofondator al trupei de hard-rock australiene AC/DC, a murit sâmbătă la vârsta de 64 de ani. mai multe »
Aplicație NASA care arată orașele afectate grav de inundații în urma topirii ghețarilor
Creșterea nivelului mării este una dintre consecințele cele mai recunoscute ale schimbărilor climatice și este [...] mai multe »
Accident aviatic in Anglia: un avion de mici dimensiuni s-a ciocnit cu un elicopter
Accident aviatic, miercuri, Anglia. Un avion de mici dimensiuni și un elicopter s-au ciocnit în aer deasupra [...] mai multe »
Zidul lui Trump: a început construcţia mai multor prototipuri
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat începerea lucrărilor de construcţie a mai multor [...] mai multe »
Alertă de călătorie în Grecia, din cauza inundaţiilor, emisă de MAE
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că [...] mai multe »
Donald Trump, despre Coreea de Nord: „Nu vom permite acestei dictaturi depravate să ţină lumea ostatică printr-un şantaj nuclear”
Donald Trump, preşedintele SUA, a declarat, miercuri, că nu va accepta niciodată ca regimul de la Phenian să se afle [...] mai multe »
O nouă ţară, mai aproape de a deveni membră a Uniunii Europene
Consiliul de Stabilizare şi Asociere din cadrul Uniunii Europene a anunţat miercuri că Albania a înregistrat [...] mai multe »
Cadou neobisnuit pentru Papa Francisc, un Lamborghini Huracan
Papa Francisc a primit un cadou neobișnuit, miercuri. Este vorba despre un Lamborghini Huracan. mai multe »
Loc de joacă de inspiraţie islamică, inaugurat la Berlin
Un loc de joacă inaugurat la Berlin a generat o serie de discuţii aprinse în mediul online. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou