Reactualizat la:

Mişcări de trupe la Mobitelco

Mişcări de trupe la Mobitelco
Cluj-Napoca. Plecarea lui Adrian Majstrovich nu va aduce în viitorul apropiat un înlocuitor la echipă, conducerea clujeană considerând că postul este foarte bine acoperit.

Să fie aceasta prima plecare de la echipă? Ultimele rezultate nu sunt favorabile echipei, însă conducerea are răbdare, iar fanii au dovedit că şi ei sunt destul de răbdători. „Am căzut de comun acord cu Adrian să reziliem contractul. Este o decizie tehnică, pentru că suntem foarte bine acoperiţi pe acel post. Nu ne grăbim să aducem un alt jucător. Vom completa echipa cu un jucător care se va integra perfect în sistemul lui Tab Baldwin, însă până atunci ce e mai important este recuperarea lui Glintic. Avem un lot echilibrat. Nu ne va afecta foarte tare această despărţire. Vom vedea ce vom găsi pe piaţa liberă şi ce anume este compatibil cu noi”, a spus Mircea Cristescu, preşedintele “U”Mobitelco. Suporterii l-ar dori înapoi pe idolul tribunelor din sezoanele precedente, Levar Seals, însă deocamdată conducerea clujeană nu se grăbeşte. „Când faci modificări la echipă este întotdeauna dificil. A fost greu şi pentru noi şi pentru Adrian. Avem deja postul acoperit, iar în acest caz cineva trebuie să piardă. Adrian este tânăr şi să stea pe bancă la noi nu este o situaţie farte favorabilă pentru el. O să îi fie mai bine altundeva. Decizia finală l-a satisfăcut şi pe Adrian şi pe noi”, a spus Baldwin. Jucătorul urmează să părăsească Clujul în următoarele zile.

Rareş Iordache

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Sport Local
Gaz Metan Medias si U-Mobitelco Cluj, in semifinalele Cupei Romaniei
CS Gaz Metan Mediaş şi U-Mobitelco BT Cluj-Napoca s-au calificat în semifinalele Cupei României la baschet masculin, [...] mai multe »
Adio, Liga Campionilor! “U” Jolidon Cluj a pierdut si meciul patru
Cluj-Napoca. Vicecampioana României la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă, duminică, în [...] mai multe »
Elevii clujeni au obtinut rezultate notabile la Campionatul Mondial de Karate de la Novi Sad
Novi Sad. Consiliul Judeţean Cluj a găzduit astăzi, 30 octombrie 2012, ceremonia de premiere a celor 13 elevi [...] mai multe »
Meci nebun la Cluj: U Mobitelco – CSU Asesoft, 96-103!
Cluj-Napoca. U Mobitelco si CSU Asesoft au oferit un meci nebun la Cluj-Napoca, clujenii cedand in final cu 96-103 [...] mai multe »
O caciula prea mare? U Jolidon a inregistrat al treilea esec in Liga Campionilor
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Meciuri demonstrative de frisbee in Parcul Iuliu Hatieganu
Cluj-Napoca. Sâmbătă, 27 octombrie 2012, începând cu ora 10, ai ocazia să urmăreşti meciuri demonstrative [...] mai multe »
Primii romani care au traversat inot stramtoarea Gibraltar sunt doi clujeni de la Clubul Orca
Cluj-Napoca. E bucurie mare in clubul de inot Orca Swimming Club, deoarece doi colegi au traversat inot zilele [...] mai multe »
U Jolidon nu a putut rezista in fata campioanei Ungariei, Gyor ETO, scor 25-30
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Covaciu: Nu stim inca ce inseamna Liga Campionilor, abia mirosim acest nivel
Cluj-Napoca. Antrenorul echipei de handbal feminin "U" Jolidon Cluj, Gheorghe Covaciu, a declarat, joi, într-o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou