Reactualizat la:

Mircia Giurgiu il roaga pe Apostu sa nu concedieze asistentii persoanelor cu handicap

Mircia Giurgiu il roaga pe Apostu sa nu concedieze asistentii persoanelor cu handicap
Deputalul Mircia Giurgiu i-a trimis o scrisoare deschisă primarului Sorin Apostu în care îl roagă să îi dea afară pe asistenții persoanelor cu handicap grav. 

Rectifica

Mai jos vă prezentăm conținutul scrisorii:

 

Către

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA

În atenţia domnului Sorin Apostu – primar

 

Stimate domule primar,

 

Am aflat, cu surprindere, că la începutul lunii august 2011, asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav au primit decizia de încetare a contractului individual de muncă.

Considerăm că aceşti oameni care suferă de o boală datorită căreia nu se pot deplasa oricum sunt loviţi de soartă şi ar trebui sprijiniţi de societate, nu loviţi din nou.

Situaţia la care s-a ajuns, respectiv persoanele cu handicap grav să fie să fie lăsa fără niciun sprijin, ar trebui să fie soluţia extremă la care să nu se apeleze niciodată.

Cum putem să le explică acelor oameni năpăstuiţi şi care nu se pot mişca, nu se pot deplasa pentru a-şi cumpăra hrana şi medicamentele necesare tratamentului că ei sunt primii vizaţi în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor primăriei?!

Asemenea persoane, în orice condiţii de austeriate, ar trebui să fie beneficiarii ajutorului minim pe care societatea ar putea să-l acorde, acela de a avea un însoţitor care să-i îngrijească cel puţin 8 ore pe zi, dacă nu 24 de ore.

Vă rugăm, domnule primar, să întreprindeţi toate demersurile legale pentru a reveni asupra deciziei în urma căreia au fost disponibilizaţi asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav.

Suntem de părere că aceasta ar reprezenta o mână întinsă celor care sunt dependenţi de alte persoane pentru orice necesitate.

În speranţa că veţi soluţiona favorabil această situaţie, vă mulţumim anticipat.

Cu stimă,

Mircia Giurgiu

Deputat de Cluj

 

 

Mircia Giurgiu ii cere lui Sorin Apostu sa pastreze piata volanta in centrul Clujului!



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Totul despre relațiile online
Dacă încă nu ți-ai găsit jumătatea nu trebuie să intri în panică, indiferent de vârstă. mai multe »
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou