Reactualizat la:

Mii de funcţionari greci se află miercuri în grevă

Mii de funcţionari greci se află miercuri în grevă
Mii de funcţionari greci au răspuns miercuri la apelul de grevă al sindicatului Adedy, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate salarială prevăzute de Guvernul socialist, pentru a scoate ţara din criza financiară, relatează AFP.

Adedy le-a cerut membrilor său să se mobilizeze împotriva “sacrificiilor injuste şi ineficiente” ale planului de ieşire din criză al Guvernului, care prevede o scădere a salariilor reale ale funcţionarilor, oprirea angajărilor şi eliminarea privilegiilor fiscale.

Funcţionarii membri Adedy ar urma miercuri să participe la o manifestaţie în centrul Atentei şi la Salonic, un oraş important din nordul Greciei.

Frontul de luptă sindical (PAME), desprins din Partidul Comunist ultraoetodox KKE, le-a cerut membrilor său să se alăture mişcării.

Greva vizează angajaţii din ministere, Fisc, prefecturi, administraţii locale şi învăţământ. Controlorii de trafic aerian s-au alăturat grevei şi nu vor exista zboruri în Grecia miercuri. Cele două mari companii aviatice elene, Olympic Air şi Aegean, şi-au anulat toate zborurile miercuri.

Şi compania naţională de căi ferate, OSE, şi-a redus semnificativ numărul de trenuri de pe liniile interne, deoarece Federaţia naţională a căilor ferate va opri munca timp de nouă ore. Trenurile care circulă pe rute internaţionale nu sunt afectate.

Greva Adedy nu vizează şi transportul urban.

 

Sursa NewsIn

Rectifica

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Cel mai dulce sistem de operare. Android 8 Oreo a fost lansat oficial
Android 8.0, Android O, sau oficial Android Oreo, este noua versiune a sistemului de operare prezent pe majoritatea [...] mai multe »
iPhone 8 renunţă complet la senzorul de amprentă
Apple se pregăteşte de lansarea unui nou telefon iPhone în luna septembrie. mai multe »
Celebrul Big Ben din Londra a bătut pentru ultima dată
Celebrul clopot Big Ben din turnul cu ceas al Parlamentului britanic şi unul dintre atracţiile capitalei britanice a [...] mai multe »
A murit actorul american Jerry Lewis
Unul din cele mai apreciate personaje din divertismentul american s-a stins din viață la venerabila vârstă de 91 de ani. mai multe »
Incident in Franta: O masina a intrat in doua statii de autobuz, la Marsilia. O persoana a murit
O femeie și-a pierdut viața și mai multe persoane au fost rănite, luni, într-un incident petrecut în orașul [...] mai multe »
China se pregătește de inaugurarea celui mai luxos hotel din lume sub pământ
InterContinental Shimao Shanghai Wonderland este construit într-o carieră de piatră si va avea 370 de camere ce se [...] mai multe »
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou