Reactualizat la:

Mihaela Buzărnescu a pierdut meciul cu Caroline Garcia

Mihaela Buzărnescu a pierdut meciul cu Caroline Garcia
Mihaela Buzărnescu (30 WTA) a pierdut, sâmbătă, al doilea meci al zilei de la Fed Cup, contra Carolinei Garcia (21 WTA), scor 3-6, 3-6. După prima zi, Franţa şi România sunt la egalitate, scor 1-1, în semifinalele competiţiei.

Franţuzoaica a început mult mai bine duelul de la Rouen şi a condus cu 3-0. Riposta Mihaelei de la 4-2, când a făcut break, a fost prea puţin, Garcia revenind imediat şi adjudecându-şi actul inaugural, scor 6-3.

Setul al doilea s-a desfăşurat asemănător, cele două sportive mergând cap la cap până la 3-3. Apoi, Caroline Garcia a câştigat trei game-uri consecutive şi a câştigat partida, după o oră şi 27 de minute de joc.

După prima zi a semifinalei din Fed Cup, Franţa şi România sunt la egalitate, scor 1-1. În primul joc, Simona Halep (2 WTA) s-a impus în faţa Kristinei Mladenovic (66 WTA), 6-3, 6-1.

Programul zilei de duminică:

Meciul 3: Caroline Garcia (21 WTA) – Simona Halep (2 WTA) – duminică, de la ora 14:00
Meciul 4: Kristina Mladenovic (66 WTA) – Mihaela Buzărnescu (30 WTA)
Meciul 5: Caroline Garcia / Kristina Mladenovic – Irina Begu / Monica Niculescu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Ştiri sportive
Messi și Demebele au revenit la antrenamente și ar putea juca în Barcelona – Inter Milano din UCL
Lionel Messi și Ousmane Dembele au revenit la antrenamente. Luni dimineață, 30 septembrie, cei doi s-au pregătit [...] mai multe »
Venus Williams, eliminată de la Beijing, după ce a ratat două mingi de meci contra lui Bencic
Belinda Bencic (10 WTA) a obținut calificarea în optimile de finală ale turneului din Beijing (China), după ce a [...] mai multe »
Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinala turneului de la Tashkent
Sorana Cîrstea (96 WTA) a învins-o, joi, pe Danka Kovinic (120 WTA), cu scorul de 7-5, 5-7, 6-1, calificându-se în [...] mai multe »
Irina Begu și Lidziya Marozava, în sferturile de finală ale probei de dublu de la Tashkent
Irina Begu și Lidziya Marozava s-au calificat, marți dimineața, în sferturile de finală ale probei de dublu de la [...] mai multe »
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Tashkent
Sorana Cîrstea (96 WTA) s-a calificat în turul secund de la Taskkent (Uzbekistan), luni dimineaţă, după ce a [...] mai multe »
Simona Halep își menține poziția a șasea în clasamentul WTA
Clasamentul WTA a fost actualizat luni, iar Simona Halep rămâne numărul șase mondial, cu 4803 de puncte. mai multe »
FIFA a stabilit programul Campionatului Mondial al Cluburilor 2019
FIFA a stabilit, luni, într-o tragere la sorţi care a avut loc la Zurich, lista partidelor de la Campionatul Mondial [...] mai multe »
Simona Halep s-a calificat în turul 2 la US Open
Simona Halep (4 WTA) a obținut calificarea în turul 2 la US Open, marți seară, după ce a învins-o pe Nicole Gibbs [...] mai multe »
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 2 la US Open
Sorana Cîrstea (106 WTA) s-a calificat în turul secund la US Open, miercuri dimineață, după ce a trecut de cehoaica [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou