Reactualizat la:

Mesaje de încurajare pentru pacienții SM

Mesaje de încurajare pentru pacienții SM © Foto: Adriana Popa
Scris de Simona Drimbău - Reprezentanți și membri ai instituțiilor locale au transmis, prin intermediul „Ştafetei cicliste Scleroză Multiplă”, mesaje de încurajare bolnavilor de SM.

Rectifica


„Ştafeta ciclistă Scleroză Multiplă (SM)” a ajuns vineri, 24 mai, la Oradea. Pornită de la Iaşi în data de 21 mai 2019, ştafeta mesajelor de încurajare a poposit în mai multe oraşe din ţară: Piatra Neamţ, Timişoara, Bistrița, Craiova şi în 30 mai va fi la Alba Iulia.

Cu mesajul „Mobilizează şi uneşte oameni!”, membrii comunităţilor locale de pe traseul ştafetei cicliste, s-au alăturat voluntarilor bicicliști, făcând ca „vocea lor” să fie auzită de către toţi.
„Campania, la a VIII-a ediţie, este organizată de către Asociaţia de Scleroză Multiplă din România (ASMR) şi Fundaţia de Scleroză Multiplă Bihor cu scopul încurajării şi sprijinirii grupurilor locale de pacienţi, pentru acceptarea şi acomodarea lor la această condiţie de viaţă şi nu în ultimul rând pentru prevenirea autostigmatizării generate inevitabil de această boală. Pe această cale amintim că toţi cei care doresc sprijin şi consiliere pot să se adreseze Fundaţiei de Scleroză Multiplă Bihor – Centrul de Zi, situat în Oradea, str. Buzăului nr.2B”, a declarat Laurenţiu Lazăr, președintele Asociaţia de Scleroză Multiplă din România.

Mesaje de încurajare

Traseul „Ștafetei cicliste SM” a trecut pe la mai multe instituții locale, iar reprezentanții acestora au transmis mesaje de încurajare celor afectați de scleroză multiplă. Mircea Mălan, viceprimarul Municipiului Oradea susține campania națională a pacienților afectați de scleroza multiplă. „Orice greutate și necaz poate lua în viață și o întorsătură benefică”, este mesajul de încurajare al viceprimarului. Dealtfel, Primăria Oradea este cel mai mare susținator al acestor pacienți, în Oradea funcționând singurul centru de zi pentru pacienții cu SM, susținut semnificativ de municipalitatea Oradiei.

Echipa de proiecte europene a Primăriei Oradea, fruntașă pe plan național, cea care s-a ocupat și de reabilitarea și extinderea singurului centru de zi SM din România, susține în continuare campania comunității SM. Mesajul lor, regăsit în buchetul de ștafetă, este: „Always keep smiling”!

„Ștafeta ciclistă SM” a ajuns și la Școala Generală Avram Iancu din Oradea, elevii având ocazia să se plimbe cu bicicleta SM și să transmită mesaje de încurajare pacienților cu SM.
Compartimentul de Evaluare și Promovarea Sănătății din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bihor este un alt punct atins de „Ștafeta ciclistă SM”. „Iubire, credință, nădejde și dragoste”, este mesajul acestui colectiv, mereu implicat în promovarea sănătății și dedicat profesiei. Centrul Național de Tratament SM de la Oradea, coordonat de Prof. Dr. Rodica Sabău, este un alt punct atins de „Ștafeta ciclistă SM”.

„Ziua internațională a SM” a fost marcată la Centrul de Zi pentru SM, oferind ștafetei mesajul: „Multă bucurie tuturor!” și mulțumind pentru participare și implicare. Cei care doresc să-i contacteye pe reprezentanții ASMR o pot face la numărul de telefon: 0744.647.825.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Directorul Aeroportului Oradea plusează: „Discutăm cu patru operatori!”
În timp ce conducerea Consiliului Județean speră să aducă măcar un operator low-cost pe Aeroportul Oradea, [...] mai multe »
549 de absenți la Evaluarea Națională
Din 4.634 de înscriși, doar 4.085 de elevi s-au prezentat marți, 18 iunie, la prima probă a Evaluării Naționale. mai multe »
Formează deprinderi și competențe în Drept
Facultatea de Drept din Oradea își continuă misiunea de a forma specialisti în domeniul juridic și al științelor [...] mai multe »
Lansează licitația pentru noul parking
Parcarea supraetajată de pe strada Brașovului este estimată la un cost de 15,5 milioane de lei, fără TVA. mai multe »
O nouă ediţie a Zilei Liliacului Carpatin
Peste 60 de elevi din Bihor au participat la concursul interșcolar prilejuit de „Ziua Liliacului Carpatin”. mai multe »
Genul dramatic la Evaluarea Națională
Genul dramatic și prezentarea unei întâmplări petrecute în timpul unei activități de lectură au fost subiectele [...] mai multe »
Oradea licitează salubrizarea separat de Judeţ
Primarul Bolojan a primit de la Consiliul Judeţean Bihor „pohta ce-a pohtit” şi Oradea îşi va organiza singură, [...] mai multe »
Elevii din Beiuş, voluntarii anului
Pentru activitatea de voluntariat desfăşurată în anul şcolar 2018-2019 cei 100 de elevi înscrişi la Cercul de [...] mai multe »
Măsuri pentru protecţia angajaţilor pe timp de caniculă
Angajatorii trebuie alterneze perioadele de lucru ale angajaţilor cu cele de repaus în locuri umbrite, să le asigure [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou