Reactualizat la:

Membri ai Partidului Comunist Chinez cer libertate de exprimare într-o scrisoare deschisă

Membri ai Partidului Comunist Chinez cer libertate de exprimare într-o scrisoare deschisă
Un grup de politicieni din cadrul Partidului Comunist Chinez cer într-o scrisoare deschisă să se pună capăt restricţiilor impuse libertăţii de exprimare, într-un nou semn al unei dezbateri interne despre reforma politică în această ţară, relatează Wall Street Journal în ediţia electronică.

 (1 comentariu)

Rectifica

Scrisoarea, semnată de 23 de politicieni bătrâni, majoritatea cunoscuţi ca reformatori, între care şi un fost redactor al publicaţiei partidului, Cotidianului Poporului, a fost îndepărtată imediat după ce a fost postată pe un site chinez de microblogging, marţi. Însă, aceasta continuă să circule în afara cenzurii impusă în China pe Internet.

Doi dintre semnatari au confirmat pentru Wall Street Journal că scrisoarea este autentică, iar unul s-a referit la un recent discurs al premierului Wen Jiabao, în care acesta milita pentru o reformă politică.

“A fost iniţiată de alţii, la sfârşitul lunii trecute. Eu nu am nicio cunoştinţă despre computere. Am citit proiectul şi mi-am exprimat acordul cu conţinutul acestuia. Problema curentă este că presa a fost controlată prea strict”, a declarat Li Rui, unul dintre semnatari şi fost secretar al lui Mao Zedong. “Este greu de spus” ce efect va avea scrisoarea, “deşi Wen Jiabao a pledat pentru o reformă politică…” a mai spus Li Rui, moment în care convorbirea s-a întrerupt.

“Am scris o asemenea scrisoare pentru că nivelul libertăţii de exprimare este departe de ceea ce prevede prezenta Constituţie”, a declarat Jiang Ping, fost decan al Universităţii Chineze pentru Ştiinţe Politice şi Drept, care se află printre cei 23 de semnatari.

Publicarea scrisorii are loc în contextul în care partidul unic se pregăteşte pentru o reuniune extrem de importantă de trei zile, care începe vineri, în cadrul căreia se aşteaptă ca politicienii să discute, între altele, despre reforma politică.

Aceasta a fost publicată, de asemenea, la scurt timp după acordarea premiului Nobel pentru Pace lui Liu Xiaobo, un dizident chinez încarcerat, în decembrie 2009, pentru redactarea unui manifest în care face apel la acordarea libertăţii de exprimare şi introducerea sistemului democratic multipartid.

Sursa: Mediafax



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Mapamond
O româncă a stat timp de zece ani sechestrată într-o baracă din localitatea Gizzeria, situată în sudul Italiei
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, într-un răspuns transmis agenţiei MEDIAFAX, că un consul se deplasează la [...] mai multe »
Serbia nu va recunoaste niciodata Kosovo, chiar daca acest lucru compromite aderarea la UE
Șeful diplomației sârbe, Ivica Dacic a precizat, miercuri, că Serbia nu va recunoaște niciodată Kosovo ca stat [...] mai multe »
Ministrul turc al Apărării anunţă că Rusia va livra sisteme antiaeriene S-400 către Turcia, ţară NATO
Nurettin Canikli, ministrul de Apărare de la Ankara, a declarat, miercuri, că Rusia va livra către Turcia, începând [...] mai multe »
Cel mai scump tablou din istorie s-ar putea sa fie fals
Tabloul „Salvator Mundi”, vândut de rusul Dmitri Rîbolovlev contra sumei de 450 de milioane de dolari, s-ar putea [...] mai multe »
Primul transplant de cap uman
Controversatul neurochirurg italian Sergio Canavero a anunţat primul transplant de cap de la om la om. mai multe »
Un avion de luptă american cu 11 persoane la bord s-a prăbușit în Oceanul Pacific
Forțele Navale ale SUA au anunțat, miercuri, că un avion de luptă ce avea 11 oameni la bord s-a prăbușit în [...] mai multe »
Bitcoin a scăzut după ce au fost furate criptomonede în valoare de 31 de milioane de dolari
Bitcoin a scăzut sub valoarea record atinsă zilele trecută, de 8.000 de dolari, la începutul ședinței de [...] mai multe »
Guvernul Spaniei analizează posibilitatea de a acorda autonomie fiscală sporită Cataloniei
Guvernul Spaniei analizează posibilitatea de a acorda mai multă autonomie fiscală regiunii Catalonia, în eforturile [...] mai multe »
Un polițist a împușcat mortal doi bărbați în timp ce își ținea copilul în brațe
Un polițist din Brazilia, aflat în afară programului, a fost surprins de camerele de supraveghere dintr-o farmacie [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou