Reactualizat la:

Marius Nicoară ţinteşte postul de primar în 2012!

Marius Nicoară ţinteşte postul de primar în 2012!
Cluj-Napoca. Marius Nicoară a fost reales în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL în cadrul Conferinţei Teritoriale exprimându-şi intenţia de a candiat pentru postul de primar al oraşului la alegerile din 2012.

 (2 comentarii)

Rectifica

Acesta a reales 417 din cele 432 voturi exprimate de delegaţiile locale. Marius Nicoară a anunţat cu această ocazie că proiectul PNL are în vedere câştigarea  funcţiei de primar al municipiului Cluj-Napoca şi pe aceea de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Astfel, pentru postul de primar ar urma să candideze Marius Nicoară, iar pentru cel de preşedinte al Consiliului Judeţean Hoea Uioreanu.  ”Într-un procent de 99 voi candida la Primăria Cluj-Napoca la alegerile locale din 2012. Candidatura este confirmată de Conferinţa Teritorială a PNL Cluj şi face parte dintr-o strategie discutată la nivelul conducerii centrale a partidului, inclusiv cu preşedintele Crin Antonescu. Am decis să anunţăm din timp strategia pentru a putea fi pusă în aplicare până la alegerile din 2012. Sondajele au arătat că această formulă, cu mine la Primărie şi cu Horea Uioreanu la Consiliul Judeţean Cluj, este cea mai bună”, a afirmat Marius Nicoară.

Biroul Teritorial al PNL este compus din nouă preşedinţi: Abrudean Mircea, Szeplekan Mihai, Uioreanu Horea, Cătăniciu Steluţa, Mânzat Marius, Abrudan Sorin, Iuga Gavrilă, Bogdan Emil şi Petran Ioan. Membrii Biroului sunt următorii: Balaj Marius, Bonta Dan, Cecan Eugen, Colceriu Ovidiu, Costea Bogdan, Federiga Viorel, Florea Ioan, Lojigan Dorin, Miclăuş Liviu, Moga Sebastian, Mureşan Aurelian, Mureşan Cristian, Oros Adrian, Pop Rareş, Puşcă Mircea, Sabo Marius,  Sămărtean Iuliu, Secară Dorel, Tor Laurenţiu. Totodată Biroul Teritorial are şi nouă membri supleanţi: Teaha Mihai, Edveş Călin Florin, Truşcă Alin, Panait Radu Nicolae, Pop Grigore, Codarcea Sabin, Varga Elena, Şulea Horia, Pop Răzvan Marius



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou