Reactualizat la:

Marea goană după ouăle de Paşte, la Polus Center

Marea goană după ouăle de Paşte, la Polus Center
Iepuraşul de Paşte îi aşteaptă pe copii şi în acest an la Polus Center unde a ascuns 1500 de ouă de ciocolată pe care vrea acum să le recupereze cu ajutorul micuţilor.

Înscrierile în “Marea goană după ouăle de Paşte” de luni d ela Polus Center, 25 aprilie, vor începe la ora 12.00, iar prichindeii vor porni în căutarea celor 1500 de ouă la ora 13.00. Primii care vor lua startul vor fi cei cu vârsta cuprinsă între 4 şi 7 ani, iar de la 13.30 va fi rândul celor care au între 8 şi 12 ani. “Înarmaţi” cu plăsuţa primită de la Iepuraş, micuţii vor trebui să scotocească fiecare colţişor al terenului de paintball de la Polus Center, pentru a găsi cinci ouă de ciocolată dintre cele 1500 ascunse de Iepuraş. Pentru a demonstra cât de mult apreciază ajutorul celor mici, Iepuraşul îi va recompensa pe toţi copiii care vor lua parte la “Marea goană după ouăle de Paşte”.

Evenimentul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 12 ani şi va avea loc luni, 25 aprilie, de la ora 12.00, pe terenul de paintball de la Polus Center situat în zona intrării cu numărul 4.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou