Reactualizat la:

Maior ii sugerează lui Dancu sa analizeze, intr-o carte, daca televiziunile utilizeaza corect conceptul de “breaking news”

Maior ii sugerează lui Dancu sa analizeze, intr-o carte, daca televiziunile utilizeaza corect conceptul de “breaking news”
Directorul SRI, George Maior, a participat, sâmbătă, la lansarea volumului de sociologie “Mitologii, fantasme şi idolatrie” a lui Vasile Dâncu, ocazie cu care i-a sugerat autorului să analizeze, într-o carte viitoare, dacă televiziunile de ştiri utilizează corect conceptul de “breaking news”.

Rectifica

“Vă recomand călduros această carte (lansată sâmbătă de Vasile Dâncu, n.r.), pentru că veţi înţelege mai bine de ce aceste lucruri sunt văzute prin perspectiva actuală şi de ce nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi vreodată de o anumită idee despre ce înseamnă breaking-news. I-am şi recomandat lui Vasile, şi sper să apară într-o carte viitoare a sa, să analizeze toată istoria breaking news-urilor din România şi să vadă cât de importante au fost unele dintre ele, sau cât de lipsite de relevanţă au fost cele mai multe. Un scriitor ca Fănuş Neagu se dezbate cinci minute, după care, evident apare o ştire despre copilul lui Irinel Columbeanu. Este acest amestec productiv pentru evoluţia noastră intelectuală, socială? Este acest amestec expresia unei realităţi din care nu putem scăpa? Vasile Dâncu crede că măcar trebuie să ne punem această problemă şi să încercăm ca, prin înţelegea ei, să evoluăm către ceva calitativ”, a spus Maior la lansarea volumului “Mitologii, fantasme şi idolatrie” semnat de Vasile Dâncu.

Directorul SRI a specificat că vorbeşte în calitate de “evident, prieten” al lui Dâncu şi de “admirator al operei, al scrisului” acestuia. Maior a precizat că această postura îi permite să vorbească “degajat, dincolo de arice aspect formal, instituţional”.

“Vasile Dâncu este un intelectual deosebit şi este un intelectual complex. (…) Eu cred că această carte este şi o carte de sociologie, o carte de hipersociologie, în sensul că, fără să atace societate în ansablu, apartent, Vasile Dâncu o descompune în concepte fundamentale şi, astfel, o recreează aşa cum o observă prin aceste concepte. În carte sunt întrebări, comentarii şi judecăţi asupra multor lucruri care ne afectează astăzi, de la lumea mondenă până la lumea politicii, până la lumea socială, sunt fragmente din societate care sunt supuse unei analize critice şi care sunt dezvăluite aparent fragmentar, dar care, în final, se crează un concept unitar asupra a ceea suntem ca societate. Este probabil singura carte de sociologie care realizează acest lucru din multiple perspective”, a declarat George Maior.

El a mai spus că Dâncu analizează ce se întâmplă cu acest “advărat bombardament informaţional la care suntem supuşi prin diverse media”.

“De ce este important ca noi să înţelegem fenomenul Beckham sau fenomenlul Oana şi Pepe, fenomenul Irinel Columbeanu, toate aceste chestiuni pe care le vedem permanent la televizor şi care, parcă, le sugerează în subtext Vasile Dâncu, parcă creează o altă realitate sau aceasta este chiar realitatea în care ne mişcăm în acest moment. Este destul de deprimant acest lucru din punct de vedere al revenirii la o serie de valori fundamentale cu care, poate, dar nu suntem siguri, eram odată obişnuiţi. Această avalanşă de mondernitate privitoare la viaţa privată a unor personaje, generare de mitologii destul de vulgare în spaţiul public. Ce se întâmplă cu noi în faţa acestui fenomen? Vasile Dâncu are curajul de a pune această problemă şi de a nu o pune în sensul foarte prozaic al respingerii de pe scaunul înalt al unui mare intelectual sau al unui mare elitist”, a mai spus Maior.

La rândul său, autorul volumului a spus că această carte face parte din viaţa sa.

“Această carte face parte din viaţa mea, din viaţa noastră. Am încercat să dau o interpretare a acestei realităţi, în care şi eu sunt personaj. Această carte este plină de personaje, de la Pepe şi Oana, Mona şi Iri, personalităţile politice ale timpului nostru, cele importante, cele neimportante, Oana Zăvoranu, alţi actori, mai mult sau mai puţin importanţi ai zilelor noastre. Este un fel de frescă, un fel de cronică din ultimul an şi jumătate. Am încercat să văd modul în care ne schimbăm, am încercat să văd direcţia în care ne îndreptăm. Una din concluzii e că am început să confundăm tot mai mult, să pierdem limita dintre percepţie şi realitate. Începem să ne închidem într-o fantezie, într-o fabulaţie”, a spus Dâncu.

Mediafax

Vasile Dancu declară că a avertizat liderii PSD că 75% dintre români sunt împotriva demiterii lui Băsescu

Dancu şi Rus, interesaţi să fie delegaţi ai PSD Cluj la Congresul partidului



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou