Reactualizat la:

Magistratii si procurorii DIICOT din Cluj contestă în instanţă reducerea salariilor cu 25%

Magistratii si procurorii DIICOT din Cluj contestă în instanţă reducerea salariilor cu 25%
Peste 15.000 de funcţionari din administraţie, din sănătate, finanţe publice şi poliţie din Transilvania s-au adresat instanţelor de judecată pentru a contesta reducerea salariilor cu 25 la sută, iar în judeţele Cluj şi Timiş astfel de acţiuni au fost declanşate şi de magistraţi şi procurori DIICOT.

Rectifica

În Cluj, o acţiune în instanţă va fi introdusă de funcţionarii publici, membri ai Sindicatului “Civitas” din Primăria Cluj-Napoca, afiliat Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA). “Vom înregistra o acţiune în instanţă pentru recuperarea celor 25 la sută care ne-au fost reţinuţi din salariu. Acţiunea va fi introdusă de Sindicatul «Civitas» din Primăria Cluj-Napoca, dar şi de toate sindicatele de la celelalte instituţii ale administraţiei locale din judeţul Cluj”, a precizat preşedintele “Civitas”, Valer Suciu, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, în judeţul Cluj, FNSA are peste 1.300 de membri, funcţionari publici din primării şi alte instituţii publice.

Şi membrii Sindicatului “Sanitas” Cluj vor depune acţiune în instanţă. Liderul “Sanitas” Cluj, Ştefan Roman, a declarat că medicii şi cadrele medicale din judeţ sunt nemulţumiţi de reducerea salariilor cu 25 la sută şi consideră “o ilegalitate” diminuarea decisă de Guvern.

“Am contactat un avocat care să ne reprezinte în instanţă. «Sanitas» va depune o acţiune în numele celor peste 6.000 de membri, medici şi alte cadre medicale. Considerăm ilegală reducerea cu 25 la sută a salariilor bugetarilor şi cerem returnarea sumelor reţinute”, a precizat Roman pentru Mediafax. În judeţul Cluj s-au adresat deja instanţei 14 magistraţi care contestă reducerea salariilor cu 25 la sută. Astfel, judecătorii de la Tribunalul Cluj au acţionat în instanţă Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar la primul termen, care a avut loc în 26 octombrie, reprezentanţii Ministerului Justiţiei au cerut strămutarea dosarului. Procesul a fost suspendat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide în 3 martie 2011 dacă dosarul va fi sau nu strămutat.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou