Reactualizat la:

Locuitorii din Pata Rât au secţie de poliţie şi loc unde să se confeseze

Locuitorii din Pata Rât au secţie de poliţie şi loc unde să se confeseze
CLUJ-NAPOCA. Municipalitatea clujeană a inaugurat joi la Pata Rât o capelă, unde părinţii îşi pot boteza copii, dar şi o secţie de poliţie care se va ocupa cu supravegherea cetăţenilor din zonă o dată cu închiderea rampei de gunoi.

Rectifica

Ambele obiective se găsesc în incinta societăţii Brantner. “Toată comunitatea, majoritatea copiilor nu au certificat de naştere şi atunci măcar atât să reuşim să ajutăm părinţii. De asemenea, toţi cei care locuiesc vor fi botezaţi şi să aibă aici un părinte la dispoziţei cu care să stea de vorbă. Tot ceea ce vedeţi aici ne-am străduit să ţinem pasul cu condiţiile impuse de UE. Suntem o firmă de salubritate, suntem o firmă care oferim servicii publice, ne-am străduit să amenajăm, să creăm locuri de muncă şi o logistică competitivă. Cea mai mare lipsă pe care o avem este educaţia, conştiinţa, trebuie să ne însuşim mai multe lucruri impuse de Uniunea Europeană” a declarat Eugen Vereş, administrator firmă.

Secţia de poliţie de la Pata Rât este o continuare a secţiei 7 de poliţie. Pe moment, aici vor lucra un poliţist de proximitate şi unul comunitar. “În primul rând există o comunitate de mai bine de 20 de ani care s-a stabilit în această zonă şi care muncesc efectiv pe rampa de gunoi a Clujului. Pe lângă aceste persoane care sunt stabilite aici, au apărut din zonele limitrofe judeţului Cluj şi municipiului alte persoane care s-au aciuit în zonă şi care în ultima perioadă au urcat infracţionalitatea pe raza municipiului Cluj-Napoca. Am avut o serie de reclamaţii de la persoanele care locuiesc în zonă, cetăţeni care au case, grădini în această zonă, de asemenea, la un moment dat a fost o afluenţă de cerşetori în municipiu, marea partea provenind din persoanele din această zonă şi care nu desfăşurau alte activităţi pe rampa de gunoi şi am considerat în urma consultării cu primăria că este necesar să deschidem un punct de lucru în această zonă, în prima fază cu un poliţist de proximitate şi un poliţist comunitar şi în măsura în care vom reuşi să angajăm cadre noi vom suplimenta în aşa fel încât să avem pe trei schimburi reprezentanţi ai secţiei 7 poliţiei să putem gestiona cât mai bine toate problemele acestor persoane” a declarat Marcel Bonţidean, şeful poliţiei municipiului Cluj-Napoca.

Groapa de gunoi se închide pe 16 iulie

Groapa de gunoi de la Pata Rât se va închide în 16 iulie. În acest sens am considerat necesar ca împreună cu poliţia municipiului să deschidem un birou de poliţie, care va juca rolul unui mediator, ne interesează să încurajăm ca familiile care au copii să-şi trimită copiii la grădiniţă şi ulterior la şcoală. Cetăţenii trebuie să-şi cunoască drepturile, dar şi obligaţiile” a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou