Reactualizat la:

Legea pentru instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc a fost promulgată

Legea pentru instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc a fost promulgată
Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc în prima duminică a lunii octombrie.

Mai mulţi social democraţi, printre care şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au inițiat o propunere legislativă pentru instituirea „Zilei gastronomiei şi a vinului românesc”. Autorităţile centrale şi locale vor putea organiza astfel evenimente specifice pentru sărbătorirea acestei zile, finanţate din bugetul de stat.

”În sensul prezentei legi, prin vin românesc se înţelege vinul obţinut din struguri proveniţi în proporţie de 100% din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul României”, se arată în legea promulgată.

„Bucătăria tradiţională românească este rezultatul sintetizării, în timp, a gusturilor şi a obiceiurilor gastronomice specifice poporului român. Stabilirea unei zile care să celebreze această bogăţie de gusturi şi tradiţii româneşti este necesară pentru a scoate în evidenţă calităţile bucătăriei şi vinului românesc şi a le face cunoscute, sub numele de Ziua gastronomiei şi a vinului românesc”, susțineau iniţiatorii în expunerea de motive.

Proiectul de lege a fost aprobat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 29 martie 2019 cu 251 de voturi ”pentru” și două abțineri.

Sursa: Mediafax

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
România, locul I în topul scumpirilor din UE
România a avut, și în luna aprilie, cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, rata [...] mai multe »
Răspuns viral al polițiștilor la întrebarea: De ce am primit amendă dacă am claxonat o fată
Pe pagina de Facebook a Ministerului de Afaceri de Interne sunt trimise zeci de întrebări, iar răspunsurile sunt pe [...] mai multe »
Companiile de ride-sharing își susțin financiar și juridic șoferii care vor avea dificultăți
Companiile de ride-sharing și-au declarat disponibilitatea de a susține financiar și juridic șoferii care vor avea [...] mai multe »
Uber și Taxify, afectate de ”ordonanța taximetriștilor”. Activitatea lor ar putea fi blocată
Activitatea celor două mari companii de ride-sharing ar putea fi blocată începând de joi, 16 mai, din cauza [...] mai multe »
„Armin Untold”, un show special pregătit de artistul olandez pentru publicul din Cluj
CLUJ-NAPOCA. Artistul olandez Armin Van Buuren a pregătit un show unic, exclusiv la nivel mondial, pentru publicul care [...] mai multe »
Legea privind amplasarea radarelor în locuri vizibile pe drumurile publice, adoptată de Parlament
BUCUREȘTI. Camera Deputatilor a adoptat decizional, marți, legea care interzice amplasarea aparatelor radar în locuri [...] mai multe »
Proces la Iași după ce pacientul unui spital a fost pus să cumpere două unguente
IAȘI. Un pacient al Spitalului Sf. Spiridon din Iași a dat în judecată unitatea sanitară, după ce a fost pus să [...] mai multe »
Președintele României și PNL și-au dat mâna pentru Referendumul pe Justiție (P)
ADVERTORIAL. Klaus Iohannis: “Pe 26 mai, mergem la vot să arătăm lumii că suntem un neam de oameni cinstiți, nu [...] mai multe »
No comment! Campania electorală a PSD-ului în faza de manea cântată de Nicolae Guță
Partidele politice apelează la metotede de tot felul pentru a ajunge la publicul țintă, motiv pentru care, mai mult [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou