Reactualizat la:

Lecturi urbane à la Cluj – ediţia a treia

Lecturi urbane à la Cluj – ediţia a treia
Cluj-Napoca. Proiectul Lecturi urbane à la Cluj, ajuns la a treia ediţie, coboară din autobuz și iese la soare. Sâmbătă, 29 mai, între orele 15 şi 17, voluntarii pasionați de lectură vor citi și le vor oferi cărți trecătorilor în capătul Bulevardului Eroilor, lângă Statuia Memorandiștilor.

Rectifica

Clujenii care doresc să împartă cărţi se pot înscrie trimiţând un mail la una din adresele cezara@cluj.orasulciteste.ro sau raluca@cluj.orasulciteste.ro până sâmbătă, la ora 12.00. Pe lângă aceştia, la grupul de cititori se poate alătura oricine vine cu o carte în mână.

Cărţile care vor fi oferite au fost donate de clujeni, direct sau prin intermediul cutiei de colectare amplasate în Librăria Cărtureşti Cluj, din cadrul Iulius Mall. Campania de colectare continuă, urmând să fie adăugate noi puncte de colectare. „Este vorba de un proiect gândit pe o perioadă mai lungă de timp, deoarece vrem ca cititul în spaţii publice să devină o obişnuinţă, iar oamenii să aleagă lectura şi pentru a-şi fructifica aşa-numiţii timpi morţi – cum ar fi drumul cu autobuzul, statul la coadă sau aşteptarea unui prieten. Pe perioada verii, vom avea acţiuni în spaţii deschise, precum parcuri şi zone pietonale, iar din toamnă vom continua campania în mijloacele de transport în comun”, a declarat Raluca Crişan, una dintre coordonatoarele proiectului Lecturi urbane à la Cluj.

Proiectul este „fratele mai mic” al celui omonim început de mai bine de un an la Bucureşti de către Civika.ro. După Cluj-Napoca, iniţiativa a fost preluată şi la Târgu-Mureş, Braşov, Timişoara, Bacău, Satu Mare, Iaşi, Craiova, Iaşi, Sibiu, Tecuci şi chiar Chişinău.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou