Ceea ce nu este o atitudine sănătoasă“, a declarat Ioana Hosu, reprezentant în judeţul Cluj al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi şi preşedinte a Comisiei Judeţene pentru Egalitatea de Şanse (COJES). În această perioadă se desfăşoară cea de-a 18-a ediţie a Campaniei de Activism Împotriva Violenţei asupra Femeii, manifestare care se va încheia în 10 decembrie cu Festivalul Drepturilor Femeii, unde clujencele vor fi, din nou informate, despre inegalitatea de gen şi modalităţi de combatere. „Cel mai important e ca femeile să vorbească, să nu le fie ruşine. În 2008 nu am primit nicio sesizare scrisă pe discriminare de gen şi nici pe hărţuire sexuală. La nivel naţional au fost depuse doar cinci sesizări în acest an, care sunt în curs de soluţionare“, a precizat Ioana Hosu. Aceasta a adăugat că au fost solicitări verbale din partea unor persoane care doreau informaţii, în special în cazuri de discriminare pe piaţa muncii. În mod curios, aceste solicitări au venit, în cea mai mare parte, de la bărbaţi. Totuşi, unii dintre ei se interesau ce drepturi au soţiile lor, în calitate de angajate şi viitoare mămici. În ceea ce priveşte cazurile de violenţă, clujencele nu recunosc uşor că au probleme acasă. „Asistentul social mi-a semnalat cazuri de violenţă domestică în comuna Jucu, de aceea vom face acolo o sesiune de informare pe tema egalităţii de gen în 4 decembrie. Din păcate femeilor agresate le e greu să plece de lângă agresor. S-a constatat că o astfel de femeie revine de până la şapte ori acasă, lângă agresor până a se putea desprinde definitiv“, a menţionat reprezentanta ANES în judeţul Cluj.
Raluca Bugnar
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro