Reactualizat la:

Lansare de carte la Gala Medicina, arta, cultura: Liviu Turdean, Farmec si Legenda

Lansare de carte la Gala Medicina, arta, cultura: Liviu Turdean, Farmec si Legenda
În cadrul evenimentului Galele „Medicină, artă, cultură” care va avea loc astăzi, 25 aprilie, la Opera Naţionala Română din Cluj-Napoca, scriitorul Constantin Mustaţă lansează cartea Liviu Turdean, Farmec şi Legendă. 

Rectifica

Dedicată lui Liviu Turdean, director general al companiei Farmec Cluj-Napoca între anii 1968-2009 şi Preşedinte Onorific pe viaţă al Consiliului de Administraţie al companiei, cartea povesteşte în cele 300 de pagini ale sale, despre întreaga activitate a lui Liviu Turdean, despre entuziasmul şi pasiunea oamenilor din marea familie Farmec.

Personalitatea lui Liviu Turdean este evocată atat direct, prin dialogul purtat cu autorul, dar si prin intermediul povestirilor evocate de oamenii care i-au fost colaboratori în cei peste 40 de ani în care s-a aflat la conducerea companiei clujene.

Liviu Turdean este cel mai longeviv director general din România şi un personaj marcant pentru dezvoltarea şi modernizarea Farmec si implicit a cosmeticii româneşti. Sub conducerea sa, compania a crescut de la 40 la 500 de angajaţi, iar portofoliul de produse a ajuns la peste 400. Mai mult, lui Liviu Turdean i se datorează şi preluarea integrală a drepturilor de utilizare pe parte cosmetica asupra mărcii Gerovital, în 2008.

În cadrul evenimentului Galele „Medicină, artă, cultură” va fi prezentată şi noua gamă AslaVital Mineralactiv, care, datorită complexului unic de Argilă 100% naturală şi extract Goji ecocertificat reprezintă soluţia ideală pentru îngrijirea persoanelor care au tenul sensibil. Programul de îngrijire AslaVital asigură o îngrijire completă a tenului cu produse hipoalergenice fără parabeni, ce răspund la un nivel foarte ridicat necesităţilor pielii la diferite vârste şi a căror eficacitate a fost dovedită prin măsuratori instrumentale.
Datorita formulei unice- argila 100% naturala din Muntii Padurea Craiului si extract organic de Goji- produsele Aslavital reechilibreaza functiile metabolice si energizeaza celulele, stimuleaza sinteza fibrelor de elastina si colagen . Pe langa acest complex, produsele contin ingrediente naturale: vitamine, uleiuri, extracte vegetale care se potenteaza reciproc, astfel incat beneficiul obtinut sa fie maxim.

 

Citeste si:

Paula Seling si Lavinia Bocu vor canta la Gala Medicina, Arta, Cultura



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou