Reactualizat la:

Jandarmii au executat 1200 de misiuni in luna august!

Jandarmii au executat 1200 de misiuni in luna august!
În luna august a acestui an, lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj au executat un număr de aproximativ 1200 de misiuni la nivelul judeţului.    

Rectifica

Majoritatea acestora, 720, au fost misiunile de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor de protest, sportive şi cultural-artistice desfăşurate atât în municipiul Cluj-Napoca, cât şi la nivelul întregului judeţ. Pe lângă acestea, au mai fost acţiuni de intervenţie, pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere (16) şi acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, Parchetul, organele silvice, executorii judecătoreşti, I.T.M. Cluj, DIICOT, RENEL), în număr de 70. Toate aceste misiuni au avut ca obiective creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.

În cadrul acţiunilor organizate cu efective ale Poliţiei clujene pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional au fost constatate 13 infracţiuni cu 22 autori reţinuţi.

Au fost aplicate 151 amenzi contravenţionale, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru comerţ ilicit, în valoare de aproximativ 55.000 lei şi 116 persoane au fost avertizate în scris. 


Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Totul despre relațiile online
Dacă încă nu ți-ai găsit jumătatea nu trebuie să intri în panică, indiferent de vârstă. mai multe »
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou