Reactualizat la:

IPJ Cluj a întocmit trei dosare penale în urma alegerilor

IPJ Cluj a întocmit trei dosare penale în urma alegerilor
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj a întocmit trei dosare penale în urma unor infracţiuni sesizate la alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică.

Rectifica


Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop,
a declarat luni,pentru NewsIn, că este vorba de o
infracţiune de fals intelectual şi uz de fals
în comuna Vad, în cazul unei
solicitări pentru urna mobilă, o
infracţiune de oferire de bunuri în schimbul
votului pentru un candidat, în comuna
Căpuşu Mare şi o infracţiune de
tentativă de introducere de voturi suplimentare
în urnă, la o secţie din Cluj-Napoca.
Potrivit Ginei Pop, în total, duminică au
existat 19 incidente de competenţa poliţiei,
iar trei persoane au fost sancţionate
contravenţionale.


„Două persoane din comuna
Sânmărtin au fost amendate cu câte
4.500 de lei pentru că au intrat
împreună în cabina de vot, iar la Dej
un bărbat în stare de ebrietate a provocat
scandal într-o secţie de votare, fiind
amendat cu 2.500 de lei”, a precizat Pop.


La 112 au fost duminică 140 de apeluri privind
alegerile, însă doar 14 au fost
sesizări de incidente.


„Au fost foarte multe telefoane privind
solicitări de informaţii legale. Un
cetăţean din Toronto a sunat să reclame
că nu are secţie de votare în zona
în care locuieşte şi a întrebat
unde poate merge să îşi exercite
dreptul la vot”, a mai afirmat Pop.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou