Reactualizat la:

HP România face angajări pentru centrul din Cluj-Napoca

HP România face angajări pentru centrul din Cluj-Napoca
CLUJ-NAPOCA. Hewlett Packard (HP) România intenţionează să angajeze încă 50 de salariaţi la centrul de dezvoltare de software deschis recent în Cluj, numărul total al acestora urmând să ajungă la 130 de persoane, a declarat directorul general al companiei, Radu Enache.

Rectifica

“În Cluj dezvoltăm software pentru centrele de date”, a spus Enache. România este o ţară importantă pentru HP, care va continua să investească pe plan local, ca parte a programului global, a declarat Francesco Serafini, managing director pentru regiune al companiei.

“Am început investiţiile în România acum mai mulţi ani, recent am deschis un centru de dezvoltare de software. Totalul angajaţilor depăşeşte nivelul de 2.000 de salariaţi, care, raportat la cei 11.000 de salariaţi din Europa Centrală şi de Est, arată importanţa acestei ţări pentru noi”, a spus Serafini.

Pe plan local, HP România a resimţit criza economică din 2009, însă nu a făcut concedieri.

“În primul trimestru al anului fiscal curent, care s-a încheiat în luna ianuarie, am depăşit cu 14% ţinta financiară stabilită. Piaţa e dificilă, deocamdată, dar au apărut semne pozitive”, a spus Enache.

Pentru 2010, HP estimează că afacerile din România vor avea un trend pozitiv.

“Chiar dacă am resimţit criza economică, atât în România, cât şi la nivel global, în acest an estimăm o creştere a afacerilor din România, susţinută de cea a economiei. Aici avem multe proiecte şi sunt şi alte oportunităţi”, a subliniat Serafini.

Afacerile HP România au scăzut în 2009 la nivelul anului 2007, dar activitatea companiei a fost mai profitabilă.

Sursa Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou