Reactualizat la:

,,Hai să dăm o carte! ”- colectă de carte

,,Hai să dăm o carte! ”- colectă de carte
Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca şi Asociaţia de Dezvoltare Comunitară Românaşi organizează în data de 24 septembrie între orele 10:00-19:00, în Piaţa Muzeului, o acţiune de voluntariat care are ca scop colectarea de cărţi din donaţii ale clujenilor, pentru dotarea unei biblioteci şcolare din satul Păuşa.

Această activitate se află la ediţia a doua, la prima editie din anul 2009 fiind colectate peste 7000 de volume care au fost donate către trei şcoli din mediul rural (Crăiesti, Luna de Sus, Deleni) şi către Penitenciarul Gherla – secţia Cluj.

În cadrul acestei activităţi vor fi implicaţi aproximativ 30 de voluntari care vor colecta, înregistra şi repara cărţile deteriorate. O parte dintre aceşti voluntari susţin lecţii de educaţie rutieră pentru elevi din ciclul primar din 14 comunităţi locale, alţii organizează programe recreative în spitalele de copii din Cluj-Napoca, iar alţii provin chiar din comunitatea beneficiară – Păuşa, în acest fel implicându-se în rezolvarea problemelor propriei lor comunităţi.

Acţiunea este expresia cooperării dintre Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca şi Asociaţia de Dezvoltare Comunitară Românaşi în cadrul proiectelor pe care cele două organizaţii le implementează: “Bring Out the Child in You!” şi “Our Children Our future” ale Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca şi proiectul „Susţinerea dezvoltării comunităţilor de romi din Regiunile de dezvoltare Nord-Vest şi Centru, România” derulat de către Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi în care este implicată Asociaţia de Dezvoltare Comunitară Românaşi.

Rectifica

Taguri: , , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou