Reactualizat la:

Habitat se mobilizează pentru construcţia unei noi locuinţe

CLUJ-NAPOCA. La mai puţin de o lună de la finalizarea locuinţei familiei Andronesi, Habitat pentru Umanitate Cluj demarează un nou şantier.

Rectifica

Astăzi, cu ajutorul voluntarilor de la English International School of Prague, organizaţia începe să reclădească viaţa unei alte familii aflată în nevoie urgentă de o locuinţă decentă. Echipa de voluntari de la English International School of Prague este formată din nouă tineri care studiază în Praga, dar care provin din mai multe ţări, precum Armenia, Rusia, Canada, Marea Britanie, Israel sau Belarus. ,,Cu ei, începem astăzi şantierul pentru construcţia casei familiei Kis. Voluntarii internaţionali au sosit la Cluj prin programul Global Village şi vor lucra pe şantierul din Gruia timp de o săptămână. Deşi sunt foarte tineri, cu vârste între 16 şi 18 ani, voluntarii sunt determinaţi să se implice activ în rezolvarea uneia dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă comunitatea noastră: lipsa unui spaţiu decent de locuire pentru foarte multe familii. În prima fază, ei vor lucra la demolarea construcţiei existente, o cameră de 16 metri pătraţi, în care familia a locuit timp de 13 ani” se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei.

 

Ferencz şi Maria Kis au o fetiţă de 12 ani, Andreea, şi au locuit într-o cameră de 16 metri pătraţi ce servea drept dormitor, sufragerie, baie şi bucătărie. Camera, fiind construită fără fundaţie, era plină de igrasie şi umezeală, iar tavanul foarte jos. Din cauza condiţiilor în care a trăit atâţia ani, familia are probleme de sănătate, confruntându-se permanent cu boli precum pneumonia sau bronşita. Din cauza spaţiului extrem de mic, Andreea dormea pe un fotoliu-pat, iar părinţii pe o canapea extensibilă. Au intrat în programul Habitat şi astăzi organizaţia le îndeplineşte visul de a avea o locuinţă decentă. Familia Kis va lucra şi ea alături de voluntarii internationali.

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou