Reactualizat la:

Guvernul german va cere Parlamentului sporirea efectivelor din Afganistan cu 500 de militari

Guvernul german va cere Parlamentului sporirea efectivelor din Afganistan cu 500 de militari
Guvernul german va cere Parlamentului sporirea contingentului său din Afganistan de la 4.500 la maximum 5.000 de militari, plus o rezervă de 350 de soldaţi, a anunţat marţi cancelarul german Angela Merkel, transmite AFP.

Berlinul vrea de asemenea să îşi dubleze ajutorul pentru reconstrucţie, pentru a ajunge astfel la 430 de milioane de euro, şi să participe cu aproximativ 50 de milioane de euro la programul de “reintegrare” a talibanilor, a afirmat Merkel.

Ea a făcut aceste declaraţii cu două zile înainte de conferinţa internaţională de la Londra pe tema Afganistanului.

Conferinţa de la Londra, la care sunt invitate 60 de state, dintre care 43 membre ale coaliţiei militare prezente în Afganistan şi cele din regiune, va aborda în special mijloacele de a crea în această ţară o situaţie care să permită transferul controlului securităţii de la forţele NATO către forţele afgane.

Aceasta va aborda totodată problema întăririlor militare, a ajutorului civil, coordonarea efortului internaţional, ameliorarea guvernării şi posibilitatea unei reconcilieri naţionale care să permită atingerea acestui obiectiv.

Sursa: Mediafax

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
O firma de paza ofera bonus salarial in oua
O companie care oferă servicii de pază și protecție, din Venezuela, a găsit o metodă inedită de a atrage noi [...] mai multe »
Aproape 3.000 de oameni dorm pe străzi, la Paris
Primăria Parisului a anunţat miercuri că aproape 3.000 de persoane fără adăpost au fost numărate în capitală [...] mai multe »
Sylvester Stallone, victima unei farse online privind decesul său
Sylvester Stallone a fost victima unei farse online privind decesul său, actorul american precizând că este în [...] mai multe »
Venezuela devine primul stat care emite propria criptomonedă
Venezuela a devenit primul stat care emite o criptomonedă, El Petro, susţinută de rezervele petroliere ale ţării, [...] mai multe »
Misiune de simulare a vieţii pe Marte, în deşertul Utah
Şapte studenţi stagiari în astronomie din Franţa vor începe sâmbătă o misiune de trei săptămâni de simulare a [...] mai multe »
Imagini impresionante cu monstri de zapada din Japonia
Spectacolul impresionant al naturii din Zao Onsen, o stațiune de schi tradițională din Japonia, atrage tot mai mulți [...] mai multe »
Iran. 66 de oameni au murit, dupa ce avionul in care se aflau s-a prabusit
Toți pasagerii și membrii echipajului unui avion de linie iranian au murit, duminică dimineața, în urma [...] mai multe »
Roman acuzat de tentativa de omor, evadat de la o clinica de psihiatrie din Germania
Un român de 36 de ani este căutat de autoritățile germane, după ce a evadat dintr-un spital de psihiatrie aflat [...] mai multe »
Turcia: jurnalisti condamnati pe viata pentru tentativa de lovitura de stat
Trei jurnaliști turci și două persoane din conducerea unui ziar au fost condamnați la închisoare pe viață, pentru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou