Reactualizat la:

Guvernul a aprobat Legea educaţiei

Guvernul a aprobat Legea educaţiei
Guvernul a aprobat luni proiectul Legii educaţiei, acesta urmând să fie trimis Parlamentului spre dezbatere.

 (22 comentarii)

Rectifica

  

La începutul şedinţei de luni, premierul Emil Boc a declarat că Legea educației trebuie să fie adoptată de Parlament până la finele lunii iunie, astfel încât să intre în vigoare începând cu acest an.

Guvernul a discutat în primă lectură proiectul Legii Educaţiei în şedinţa din 17 martie, după care documentul a fost supus dezbaterii publice trei săptămâni. După aprobarea în Guvern, proiectul va fi trimis spre dezbatere Parlamentului.

Curtea Constituţională a decis, în noiembrie 2009, în urma unei sesizări a Partidului Naţional Liberal, că proiectul Legii Educaţiei, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în luna septembrie a anului trecut, contravine Constituţiei. La finele lunii ianuarie 2010, premierul Emil Boc a anunţat că Executivul va trimite în Parlament noua formă a Legii Educaţiei până la finele lunii martie, dar termenul nu a fost respectat.

 

Aurel Cornea: Aprobarea Legii educaţiei e o nouă ediţie a  emisiunii "Surprize, surprize" în guvern

Aurel Cornea: Aprobarea Legii educaţiei e o nouă ediţie a emisiunii “Surprize, surprize” în guvern

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat pentru NewsIn că aprobarea legii educaţiei reprezintă o nouă ediţie a emisiunii “Surprize, surprize” în guvern, câtă vreme sindicatelor nu le-a fost comunicat textul ajuns în şedinţa de luni a Executivului.



Comentarii 22

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
Studiu: 37% dintre romani se descurca la limita cu banii castigati in fiecare luna
Un studiu realizat de iSense pentru Kruk România, cu ocazia „Zilei Fără Datorii”, marcată în 17 noiembrie, [...] mai multe »
Ecaterina Andronescu a fost desemnată noul ministru al Educaţiei
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru numirea Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educaţiei, [...] mai multe »
Localnicii dintr-un sat au sacrificat toti porcii intr-o noapte, din cauza unui zvon
Aproape 200 de porci dintr-o localitate gălățeană și-au găsit sfârșitul mai devreme de Crăciun, după ce un [...] mai multe »
Distracție de neratat! Se anunță a doua rundă de abonamente pentru UNTOLD 2019
Organizatorii UNTOLD anunță că urmează să lanseze o nouă rundă de abonamente pentru a cincea ediție a [...] mai multe »
Spital din Bucureşti cu sistem digital pentru raportarea numărului de paturi libere
Un sistem digital care permite monitorizarea şi raportarea, în timp real, a numărului de paturi libere din cadrul [...] mai multe »
O tânără din Botoşani, care le-a cerut poliţiştilor să îl sune pe iubitul ei pentru a o cere de soţie, a fost reţinută
O tânără din Constanţa a fost reţinută şi încarcerată în Penitenciarul Botoşani, după ce s-a dus la Poliţia [...] mai multe »
Delfini din plus cu penis vanduti intr-un magazin care comercializeaza produse confiscate de ANAF
Șoc pentru clienții unui magazin din Constanța, care vinde și produse confiscate de ANAF. Aceștia aveau opțiunea [...] mai multe »
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, prezent la aniversarea Printului Charles al Marii Britanii
Președintele României, Klaus Iohannis, se află, miercuri, într-o vizită oficială în Marea Britanie. Acesta va [...] mai multe »
Focuri de arma si catuse… lipsa. Politistii au prins doi fugari dar n-au avut cu ce sa-i lege
Scene din filme pe străzile din Craiova, marți seara. Polițiștii au urmărit o mașină care n-a oprit la semnalele [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou