Reactualizat la:

Grevă feroviară în Belgia după accidentul de ieri

Grevă feroviară în Belgia după accidentul de ieri
Muncitorii feroviari din sudul Belgiei au intrat în grevă. Trenurile Eurostar și Thalys au fost blocate pentru a doua zi consecutiv, după accidentul de ieri soldat cu 18 morți.

Muncitorii protestează împotriva a ceea ce ei numesc deteriorarea condițiilor de muncă și susțin că asta ar putea duce la noi accidente de tipul celui petrecut luni în gara Halle.

Autoritățile continuă investigațiile în căutarea cauzelor accidentului de tren. Există suspiciuni, scrie BBC, că unul dintre cele două trenuri implicate în coliziune nu ar fi recepționat un semnal. De asemenea, un comunicat al Căilor Ferate belgiene a relevat că ciocnirea nu a fost frontală, așa cum s-a crezut, ci laterală.

Două garnituri s-au ciocnit luni în gara Halle dintr-o suburbie din sud-vestul Bruxelles-ului. Accidentul s-a petrecut la ora de vârf a dimineții, așa că trenurile erau pline de navetiști. 18 persoane, între care și un angajat al căilor ferate, și-au pierdut viața, și alte zeci au fost rănite.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Cel mai dulce sistem de operare. Android 8 Oreo a fost lansat oficial
Android 8.0, Android O, sau oficial Android Oreo, este noua versiune a sistemului de operare prezent pe majoritatea [...] mai multe »
iPhone 8 renunţă complet la senzorul de amprentă
Apple se pregăteşte de lansarea unui nou telefon iPhone în luna septembrie. mai multe »
Celebrul Big Ben din Londra a bătut pentru ultima dată
Celebrul clopot Big Ben din turnul cu ceas al Parlamentului britanic şi unul dintre atracţiile capitalei britanice a [...] mai multe »
A murit actorul american Jerry Lewis
Unul din cele mai apreciate personaje din divertismentul american s-a stins din viață la venerabila vârstă de 91 de ani. mai multe »
Incident in Franta: O masina a intrat in doua statii de autobuz, la Marsilia. O persoana a murit
O femeie și-a pierdut viața și mai multe persoane au fost rănite, luni, într-un incident petrecut în orașul [...] mai multe »
China se pregătește de inaugurarea celui mai luxos hotel din lume sub pământ
InterContinental Shimao Shanghai Wonderland este construit într-o carieră de piatră si va avea 370 de camere ce se [...] mai multe »
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou