Reactualizat la:

Gorj: Un deținut s-a spânzurat, în ziua în care cererea de eliberare condiționată i-a fost amânată

Gorj: Un deținut s-a spânzurat, în ziua în care cererea de eliberare condiționată i-a fost amânată
Un bărbat de 41 de ani, din Târgu-Jiu, fost șef al unui ONG anticorupţie din judeţul Gorj, condamnat pentru viol, s-a spânzurat, miercuri, în Penitenciarul Târgu-Jiu. Reprezentanţii Ambulanţei au încercat să îl resusciteze, însă fără succes.

Rectifica

Un deținut a fost găsit spânzurat, miercuri, într-o celulă a Penitenciarului Târgu-Jiu. La fața locului au intervenit reprezentanți ai Poliției și ai Ambulanței.

„Avem o sesizare cu privire la faptul că, la Penitenciarul Târgu-Jiu, s-ar fi spânzurat o persoană care era încarcerată. Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, vor efectua cercetarea la fața locului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Manevrele de resuscitare efectuate de medicii de pe Ambulanță nu au avut rezultat. „S-au efectuat manevre de resuscitare și nu a răspuns. În final s-a declarat decesul”, a spus, pentru MEDIAFAX, Constantin Mitroi, managerul SAJ Gorj.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, deținutul care s-ar fi sinucis este Dumitru Rostogolea, fost șef al unui ONG anticorupţie din judeţul Gorj, condamnat la 5 ani de închisoare pentru viol. Aceleași surse au precizat că incidentul a avut loc la scurt timp după ce instanța i-a refuzat bărbatului cererea de eliberare condiționată, fiind stabilit un alt termen pentru rediscutarea solicitării, în luna octombrie.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

Sursa: Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban în funcția de nou premier al României
Președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o conferință de presă cine va fi următorul premier al țării. mai multe »
Măsurile urgente pe care liberalii vor să le ia când ajung la guvernare
Liberalii se mobilizează și întocmesc o schiță a unui program de guvernare, care în perioada de tranziție se [...] mai multe »
Klaus Iohannis și-a lansat candidatura la Timișoara, alături de un Robu timorat și un Orban cu ochii pe ceas
Klaus Iohannis a venit, duminică, la Timișoara, pentru a-și lansa candidatura la alegerile prezidențiale. Ca să îi [...] mai multe »
România, din nou pe primul loc. De această dată la numărul de fraude din fonduri europene
Potrivit Oficiului UE Anti-Fraudă, România se situează pe primul loc la numărul de fraude cu fonduri europene, în [...] mai multe »
VIDEO | Elev bătut de doi bărbați în curtea unui liceu
Un elev a fost bătut cu sălbăticie în curtea unui liceu din Suceava de doi bărbați. mai multe »
Guvernul Dăncilă a fost demis! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament
Guvernul PSD Viorica Dăncilă a fost demis de plenul Parlamentului, care a aprobat joi moțiunea de cenzură depusă de [...] mai multe »
A picat Guvernul! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament​. Cum au votat politicienii din Timiș
Joi, 10.10.2019, a fost dezbătută în Parlament moțiunea de cenzură depusă de mai multe formațiuni politice din [...] mai multe »
Polițiștii nu mai au voie să folosească WhatsApp, Messenger sau Snapchat pentru a comunica între ei
Poliția Română le-a interzis polițiștilor să comunice folosind bine-cunoscutele aplicații mobile precum WhatsApp, [...] mai multe »
VIDEO| Româncă ucisă pe trotuar în timp ce își ținea copilul de mână
O tânără mamă româncă a fost lovită mortal pe trotuar, de un şofer italian în vârstă de 80 de ani. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou