Reactualizat la:

Gondor: USL are un limbaj dublu

Gondor: USL are un limbaj dublu
ARAD. Deputatul Marius Gondor acuză Guvernul USL pentru votarea ordonanţei privind tranşele de majorare a salariilor pentru revenirea lor la nivelul de dinainte de măsurile de austeritate. 

„Ordonanţa respectivă prevede ca a doua tranşă de 7,4 % să se acorde începând cu 1 decembrie 2012. Noi, cei din PDL, am propus ca această mărire să se facă începând cu 1 octombrie, dar actuala Putere s-a opus. Asta deşi existau resursele financiare prin care să dăm oamenilor banii începând cu această lună”, a afirmat Göndör, care îl atacă şi pe preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar : „Doresc să îi readuc aminte lui Dorel Căprar, una din «vocile» autorizate ale USL Arad, că atunci când dumnealor erau în opoziţie se lăuda că imediat ce vor ajunge la guvernare vor purcede la reîntregirea salariilor, la reajustarea pensiilor, vor aduce raiul în casele românilor. Acum se dovedeşte încă o dată că aceste promisiuni au fost praf în ochii oamenilor şi că USL doreşte să-i amăgească pe români până la alegeri, când speră să se vadă cu sacii în căruţă. Să vină Căprar în faţa bugetarilor şi să le spună adevărul: USL nu a vrut să mărească salariile!”.

 

JA-S.T.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria ARADON Ştirile judeţului Arad
DN7 intră în reparații în zona Ilteu – Zam
Vor fi efectuate frezări și turnări de asfalt, iar traficul va fi îngreunat aproximativ două săptămâni, timp în [...] mai multe »
Incendiu la un cămin pentru persoane vârstnice din Vladimirescu
20 de pacienți au fost evacuați. Aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. mai multe »
Dacii, romanii și…bacantele, la Zilele Aradului, lecție de istorie pe viu
Chiar dacă a început cu o întârziere de o oră, din cauza absenței sonorizatorului, spectacolul oferit de trupa [...] mai multe »
Istorie și picnic, vineri, la Zilele Aradului
Zilele Aradului 2018 au debutat vineri, 17 august, iar deschiderea oficiala a avut loc la ora 18 pe platoul din fața [...] mai multe »
Patru ore pentru a ieși din țară. Frontiera Nădlac II, supraaglomerată
E din nou aglomeraţie mare în cea mai mare vamă rutieră din România, Nădlac II, de pe autostrada Nădlac-Arad. [...] mai multe »
Zdob și Zdub i-au băgat în priză pe arădeni
Concertul de vineri seara, din Micălaca, al celor de la Zdob și Zdub, i-a umplut pe arădenii prezenți de energie. mai multe »
Un spectacol de reconstituire a inaugurat Zilele Aradului
Zilele Aradului au fost inaugurate vineri după-masa, în fața Palatului Administrativ, printr-un spectacol de [...] mai multe »
Incendiul de la groapa de gunoi a fost lichidat. 350 de metri cubi de apă au fost folosiți pentru a stinge focarele
Echipajele de pompieri s-au retras vineri seara în jurul orei 21:00, după ce focul a fost lichidat. S-a stabilit și [...] mai multe »
Vor garaje care să nu mai fie demolate
Cad garajele, unul câte unul, în cartierele din Arad. Şi, în timp ce construcţiile provizorii sunt puse la pământ [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou