Reactualizat la:

GOLIAT, primul satelit romanesc a fost lansat cu succes luni! O baza de la sol a fost construita la Marisel

GOLIAT, primul satelit romanesc a fost lansat cu succes luni! O baza de la sol a fost construita la Marisel
GOLIAT, primul nanosatelit românesc, dezvoltat de un consorţiu de cercetare condus de Agenţia Spaţială Română, a fost lansat în cadrul zborului inaugural al rachetei Vega a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), luni, în jurul orei 10.10 GMT (12.10 ora României), de la o bază din Guyana Franceză. O componentă importantă a misiunii de lansare în spaţiu o reprezintă dezvoltarea infrastructurii de sol în douălocuri diferite: platfoma Măgurele (Ilfov) şi Marişel (Cluj). 

Rectifica

Potrivit AFP, mica rachetă europeană Vega a decolat luni de la Centrul spaţial din Kourou (Guyana Franceză) pentru zborul său inaugural, în timpul căruia va plasa pe orbită nouă nanosateliţi, printre care se numără şi GOLIAT, după o misiune de doar 81 de minute.

Lansarea pe orbită a nanosatelitului românesc GOLIAT este transmisă în direct pe internet, pe site-ul Agenţiei Spaţiale Europene (esa.int).

ESA spune că misiunea, numită VV01, se derulează normal şi fiecare din cele trei prime etaje cu combustibil solid ale rachetei s-au separat succesiv, potrivit programului. La mai puţin de şase minute după decolare, al patrulea şi ultimul etaj, cu propulsie lichidă – numit AVUM – a reuşit primaaprindere, pentru a urca să plaseze pe orbită, la o altitudine de 1.450 de kilometri, sateliţii plasaţi la bordul ei. 

Capabilă să transporte o încărcătură de 1,5 tone pe orbită joasă (700 km altitudine), Vega vrea să cucerească piaţa vehiculelor mici şi să garanteze “un acces european în spaţiu”, a spus Benoît Geffroy, şeful departamentului lansatoarelor ESA.

Cu o înălţime de 30 de metri şi o greutate la sol de 137 de tone, Vega completează gama lansatoarelor operate de la baza Kourou, alături de Ariane 5 ECA (categoria grea – până la 9,5 tone în orbita de transfer geostaţionar) şi legendarul Soyuz rusesc (până la 3 tone). Satelitul românesc GOLIAT este dezvoltat în conformitate cu standardul internaţional CubeSat, îşi propune realizarea de imagini de înaltă rezoluţie, de măsurări ale dozei de radiaţii şi ale fluxului de micrometeoroizi şi transferul datelor către staţiile de sol pentru analiză şi diseminare ştiinţifică. Unul dintre obiectivele secundare este validarea în spaţiu a sub-sistemelor dezvoltate pentru reutilizarea şi dezvoltarea ulterioară în misiuni viitoare.

Proiectul GOLIAT a fost prezentat de reprezentanţii Agenţiei Spaţiale Româneşti (ROSA), în frunte cu Marius-Ioan Piso, preşedintele ROSA şi directorul programului microsatelitului, într-o conferinţă de presă organizată pe 20 ianuarie, la sediul agenţiei din Bucureşti.

GOLIAT – un satelit în formă de cub cu latura de 100 de milimetri, o greutate de 1.062 de grame şi o putere de 2 waţi – a fost conceput şi dezvoltat de ROSA, în colaborare cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale, între 2005 şi 2007.

O componentă importantă a misiunii de lansare în spaţiu o reprezintă dezvoltarea infrastructurii de sol în douălocuri diferite: platfoma Măgurele (Ilfov) şi Marişel (Cluj). Centrele de comunicaţii includ echipamentul de emisie-recepţie radio, antenele şi sistemele de orientare automată ce vor fi utilizate în etapele de operare a satelitului.

Potrivit lui Marius-Ioan Piso, România lansează acest satelit pentru că este interesată să devină un actor în industria spaţială mondială. “Era nevoie de un satelit al Agenţiei Spaţiale Române. Acest obiect trebuie să existe pentru a crea un precedent, care, din punctul nostru de vedere, să aibă două roluri. Primul – să atragă tineri, să fie un fel far, un atractor pentru tineri care să lucreze în România. Al doilea, satelitul trebuie să dea încredere în propriile capacităţi tehnologice naţionale. Tehnologia aduce cei mai mari bani”, a declarat pe 20 ianuarie Marius-Ioan Piso.

Timpul standard al misiunii nanosatelitului GOLIAT este de aproximativ 6 luni. “Estimările noastre, în condiţii normale, sunt de aproximativ 1- 3 ani până începe să ardă”, a explicat Piso. Potrivit acestuia, nanosatelitul GOLIAT a fost construit în perioada 2005-2009, iar amânarea lansării lui până acum a avut la bază motive ale Agenţiei Spaţiale Europene legate de racheta VEGA.

 

Despre costurile GOLIAT

În ceea ce priveşte costurile proiectului de lansare a primului nanosatelit românesc, Marius-Ioan Piso a spus că acestea sunt greu de estimat. Potrivit lui Piso, satelitul GOLIAT a fost la început realizat printr-un proiect în valoare de 1,5 milioane de lei, finanţat de Ministerul Educaţiei. El a mai spus că lansarea GOLIAT este gratuită, acest drept fiind câştigat de ROSA într-o competiţie a ESA. “Pentru ESA, însă, lansarea rachetei VEGA nu este gratuită”, a mai spus Piso.

Lansarea nanosatelitului GOLIAT face parte din programul de nanosateliţi al Agenţiei Spaţiale Româneşti. “Este un program propriu al ROSA şi este o zonă pe care noi, de vreo şapte – opt ani, vrem să o impunem în Europa. Realizarea de nanosateliţi este un concept destul de nou şi schimbă destul de mult anumite aspecte ale industriei spaţiale”, a mai spus Piso.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou