Reactualizat la:

Funcţionarii ruşi vor fi testaţi cu detectorul de minciuni

Funcţionarii ruşi vor fi testaţi cu detectorul de minciuni
Funcţionarii ruşi care au acces la informaţii ce ţin de secretul de stat vor trebui de acum să se supună unui test cu detectorul de minciuni, a anunţat luni preşedintele comisiei pentru securitate din Camera inferioară a Parlamentului, relatează AFP.

“Sper că acest lucru se va realiza anul acesta”, a spus el, vorbind despre proiectul de lege în pregătire în Dumă.

Mai sunt necesare puneri la punct înainte de adoptarea unui text, având în vedere complexitatea subiectului, ce necesită o verificare aprofundată, a explicat el.

În stadiul actual, documentul prevede testarea persoanelor care au acces la informaţii ce ţin de secretul de stat, securitate şi apărare. Detectorul de minciuni ar putea fi folosit şi pentru verificări în cadrul anchetelor interne.

Un detector de minciuni este un aparat care măsoară reacţiile psihologice ale unei persoane, pentru a stabili dacă aceasta spune adevărul. Minciuna provoacă o reacţie emoţională, însoţită de manifestaţii ce pot fi măsurate.

Fiabilitatea rezultatelor acestor teste este de 95-97%, a declarat şeful departamentului specializat în cercetări psihologice din Ministerul rus de Interne.

Sursa: NewsIn

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Zeci de morti si raniti la un festival religios din Madeira
Tragedie la un festival religios din Portugalia. Zeci de persoane au decedat după ce un copac a căzut peste acestea [...] mai multe »
Arestati dupa ce au piratat un episod din Game of Thrones
Patru persoane suspectate că ar fi difuzat un episod nelansat din serialul "Game of Thrones" au fost arestate de [...] mai multe »
Bancomat furat cu excavatorul în toiul nopții
Câţiva hoţi din Marea Britanie au dat o lovitură greu de egalat. Ei au furat un bancomat cu ajutorul unui excavator. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou