Reactualizat la:

Fostul preşedinte argentinian Nestor Kirchner a fost operat cu succes la Buenos Aires

Fostul preşedinte argentinian Nestor Kirchner a fost operat cu succes la Buenos Aires
Fostul preşedinte argentinian Nestor Kirchner (2003-2007), soţul preşedintelui actual Cristina Kirchner, a fost operat cu succes duminică seara la Buenos Aires, a anunţat şeful diplomaţiei Jorge Taiana, citată de AFP.

“Veştile sunt bune. Operaţia s-a încheiat. Totul este bine”, a declarat Taiana în faţa clinicii din capitală, unde Kirchner a fost operat timp de circa o oră la artera carotidă dreaptă.

Echipa medicală a Preşedinţiei a precizat duminică după-amiază că fostul preşedinte, în vârstă de 59 de ani, suferă de o problemă “la artera carotidă, care necesita o intervenţie chirurgicală”.

Fostul preşedinte era conştient când a ajuns la clinica Los Arcos, însoţit de Kirchner. Mai multe zeci de persoane s-au strâns în faţa spitalului.

Învins la alegerile legislative din provincia Buenos Aires, dar ales deputat, Kirchner a demisionat de la conducerea partidului peronist. Dar această demisie a fost refuzată, iar Nestor Kirchner conduce partidul de la putere.

El este considerat foarte influent pe lângă soţia sa, care a declanşat la începutul lui ianuarie o criză instituţională gravă, concediindu-l pe guvernatorul Băncii Centrale.

 

Sursa NewsIn

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Zeci de morti si raniti la un festival religios din Madeira
Tragedie la un festival religios din Portugalia. Zeci de persoane au decedat după ce un copac a căzut peste acestea [...] mai multe »
Arestati dupa ce au piratat un episod din Game of Thrones
Patru persoane suspectate că ar fi difuzat un episod nelansat din serialul "Game of Thrones" au fost arestate de [...] mai multe »
Bancomat furat cu excavatorul în toiul nopții
Câţiva hoţi din Marea Britanie au dat o lovitură greu de egalat. Ei au furat un bancomat cu ajutorul unui excavator. mai multe »
Leonardo DiCaprio va fi Leonardo da Vinci
Leonardo DiCaprio va interpreta rolul artistului Florentin Leonardo da Vinci într-un film care va fi produs de Paramount. mai multe »
Big Ben „amuțește” pentru patru ani
Renovarea celebrului clopot Big Ben va dura aproximativ patru ani, timp în care nu vor mai răsuna sunetele specifice [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou