Reactualizat la:

Fondurile pentru promovarea exporturilor, tăiate

Fondurile pentru promovarea exporturilor, tăiate
Scris de Simona Drimbău - În cadrul ultimei rectificări bugetare, au fost tăiate fondurile pentru Programul de promovare a exporturilor.

Din cele 20 de milioane de lei alocate iniţial pentru creditele bugetare, Guvernul a redus bugetul pentru acestea la zero, iar pentru creditele de angajament solicitate de mediul de afaceri, bugetul a fost redus de la 45 milioane de lei la 15 milioane de lei, informează Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

ANEIR mai susţine că Guvernul încalcă reglementările legale prin aceste decizii. „Prin Legea nr. 30/1999, la art. 2, al. (3), se prevede că «sumele necesare finanțării acțiunilor de promovare a exporturilor, prin organizarea de târguri și expoziții, nu vor fi mai mici de 0,1% din volumul în valută al exportului realizat în anul anterior», ceea ce ar fi însemnat – la cursul oficial al BNR – un nivel de peste 300 de milioane de lei”, argumentează reprezentanţii Asociaţiei.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Alte ştiri
Reşiţean cercetat pentru droguri de risc
REŞIŢA - Un tânăr de 28 de ani din municipiu este cercetat penal pentru deţinere de droguri de risc pentru consum [...] mai multe »
“Cine uită e complice!”. Marșul Eroilor marchează 30 de ani de la Revoluția din Timișoara
Eveniment de marcă, la fel ca în fiecare an, organizat de Druckeria, Peluza Sud Timișoara, Politehnica Timișoara și [...] mai multe »
Peste 300 de colindători pe străzile Timișoarei. Datini și jocuri străvechi
Sute de colindători vor fi pe străzile din centrul Timișoarei, peste o săptămână, în Alaiul Colindătorilor. [...] mai multe »
Fostul vicepremier Mihai Fifor și fostul ministru al transporturilor Răzvan Cuc, la DNA, în dosarul de corupție de la DRDP Timișoara
Fostul ministru al transporturilor Răzvan Cuc a fost chemat la DNA Timișoara pentru a da declarații în dosarul de [...] mai multe »
Ghilotina a revenit în centrul Timișoarei, pe lângă primărie. Consumatori afectați pe Eminescu
„Noaptea, ca hoții!” Operațiunea „Ghilotina” a fost reluată în centrul Timișoarei, pe lângă primărie. [...] mai multe »
Magicianul Lorenzo Cristian a făcut „Să apară Moșul”, la Timișoara!
Magicianul Lorenzo Cristian a reușit! A folosit elemente de magie numai de el știute și a făcut „Să apară [...] mai multe »
Cum sa prelungesti viata pieselor de motocultor?
ADVERTORIAL. In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, motocultorul este definit drept "masina agricola usoara, pentru [...] mai multe »
Acțiuni caritabile ale comunității moto. Paradă de Crăciun a motocicliștilor în Timișoara
La Timișoara va avea loc, în 14 decembrie, parada de Crăciun a motocicliștilor, manifestare care deschide șirul [...] mai multe »
Migranți depistați de polițiștii locali în centrul Timișoarei
Planuri date peste cap pentru doi migranți din Bangladesh, în zona centrală a Timișoarei. Nu aveau documente asupra [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou