Reactualizat la:

Fonduri UE pentru turism

CLUJ. Cei ce vor să investească în turism au la dispoziţie de acum şi bani europeni. Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice a lansat domeniul de intervenţie 5.2, „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice” care va beneficia fonduri din cadrul Programului Operaţional Regional.

. Pentru acest domeniu se vor putea depune proiect începând din data de 29 aprilie de căzre autorităţile publice locale, asociaţii de dezvoltare intercomunitară, microintreprinderi, IMM-uri cu activitate în turism şi ONG-uri din acelaşi domeniu. Proiectele finanţate vor viza amenajarea obiectivelor naturale cu potenţial turistic, valorificarea potenţialului turistic montan, dezvoltarea turismului balnear, modernizarea şi extinderea structurilor de cazare. Pentru obiectivele care intră în sectorul infrastructura de turism de utilitate publică sau publică-privată, proiectele pot avea valoarea totală cuprinsă între 700.000 şi 85.000.000 lei. Cele care privesc modernizarea şi extinderea structurilor de cazare pot fi cuprinse valoric între 700.000 şi 17.000.000 lei. Regiunea Nord-Vest are disponibile 27,93 milioane de euro pentru acest tip de proiecte.

Ciprian Iancu
ciprian.iancu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou