Reactualizat la:

FMI a avertizat Guvernul că va depăşi deficitul dacă renunţă la austeritate şi a cerut investiţii

FMI a avertizat Guvernul că va depăşi deficitul dacă renunţă la austeritate şi a cerut investiţii
FMI a avertizat Guvernul că va depăşi ţinta de deficit stabilită pentru anul viitor dacă va introduce pachetul de măsuri ce vizează scăderea cotei unice, a CAS şi majorarea salariului minim peste 700 lei şi a cerut un program clar de priorităţi pentru investiţii, în special în transport şi sănătate.

 (4 comentarii)

Rectifica

Atenţionările au fost transmise în discuţia avută, joi seara, de premierul Emil Boc cu oficialii FMI, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţii.

“Fondul Monetar Internaţional a atenţionat că ţinta de deficit bugetar pentru 2011 va fi depăşită dacă este introdus pachetul de măsuri propus de coaliţie, deşi membrii Guvernului au insistat că această depăşire va fi estompată prin creşterea economică ce ar rezulta din relaxarea fiscalităţii. FMI a cerut în acelaşi timp un program clar de priorităţi în ceea ce priveşte investiţiile, în principal în transporturi şi sănătate”, au arătat sursele.

Potrivit acestora, discuţiile dintre autorităţile române şi FMI vor continua în zilele următoare la nivel de experţi, fiind posibilă o nouă întâlnire a coaliţiei cu membrii misiunii Fondului.

Liderii coaliţiei au propus FMI, la începutul acestei săptămâni, alături de scăderea contribuţiilor sociale de la 44% la 41% şi reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 12%, şi creşterea salariului minim de la 600 la 700 de lei.

Fondul Monetar Internaţional a transmis Guvernului însă că nu poate accepta pentru anul viitor o majorare a salariului minim pe economie mai mare de 650 lei, sub nivelul de minim 700 lei avansat în discuţii de reprezentanţii Executivului, au declarat atunci agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţii.

Potrivit “Gândul”, politicienii români s-au lovit de inflexibilitatea oficialilor FMI, care se opun măsurilor propuse de coaliţie.

O misiune a FMI este prezentă începând din 20 octombrie, la Bucureşti, pentru evaluarea acordului în derulare şi începerea discuţiilor preliminare cu autorităţile române pentru încheierea unei noi înţelegeri. Vizita delegaţiei FMI se va încheia pe 1 noiembrie.



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
Sechestru pe averea lui Liviu Dragnea
Liviu Dragnea a fost chemat la DNA, marți, pentru a fi anunțat că i-a fost pus sechestru pe bunuri. Ancheta [...] mai multe »
Stațiunea Sinaia, premiată la World Ski Awards, pentru turismul de iarnă
Stațiunea Sinaia a fost premiată în cadrul Galei World Ski Awards, din Austria, acesta fiind primul an în care [...] mai multe »
Armata achiziţionează rachete Patriot
Camera Deputaţilor a adoptat, marți 21 noiembrie, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care Armata [...] mai multe »
Ai făcut facultatea la stat, ești obligat să muncești în România! EŞTI de ACORD? VOTEAZĂ!
Ministerul Educaţiei nu exclude punerea în dezbatere a unor măsuri prin care absolvenţii de studii superioare să [...] mai multe »
Cetăţenii, încurajaţi să se implice alături de UE contra ştirilor false
Deputatul european Emilian Pavel (PSD) s-a întâlnit săptămâna trecută cu Mariya Gabriel, comisarul european [...] mai multe »
Viscol în Munţii Bucegi. Zăpada are peste un metru
Zăpada care a căzut în Munții Bucegi, în timpul nopții de luni spre marți, este viscolită, astfel că sunt zone [...] mai multe »
Legea pentru achiziţia rachetelor Patriot a fost adoptată de Senat
Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege al Guvernului pentru înzestrarea Armatei prin care se vor [...] mai multe »
Toate legile care au legatura cu Justitia vor trece pe la fostul ministru Florin Iordache
Florin Iordache, fost ministru al Justiției, celebru pentru Ordonanța de Urgență 13, este în prezent președintele [...] mai multe »
Legea Statutului Casei Regale a fost adoptata prin procedura de urgenta
Senatul a adoptat prin procedură de urgență Legea cu privire la statutul Casei Regale a Românei. Propunerea a venit [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou