Reactualizat la:

Florin Chilian lansează la Oradea „PlânSuRâsul”

Florin Chilian lansează la Oradea „PlânSuRâsul” © Afișul evenimentului
Scris de Crina Dobocan - Turneul de lansare a albumului „PlânSuRâsul” cuprinde și Oradea, pe 11 octombrie, de la ora 20:00.

Rectifica

Florin Chilian pleacă în Turneul Național de lansare a noului album. Bucuria unui astfel de demers ne face să îi dăm cuvântul scris, de această dată, cel muzical îl veți auzi pe viu în concertul de la Casa de Cultură a Sindicatelor, din 11 octombrie, de la ora 20:00.

„«PlânSuRâsu» vorbește despre cele trei emoții profund umane, emoții de care am uitat, emoții pe care le-am cuprins într-o singură respirație, încercând să anulez distanțele dintre noi, contopindu-le pe toate trei într-un singur cuvânt, cuvânt inventat de mine pentru acest album. Plânsulrâsul – Plânsul, râsul și surâsul. De multă vreme nu am mai văzut oameni plângând în hotote așa, de să sară cămașa de pe ei, ori râzând cu toată gura, hohotind din toată inima, şi surâsul, starea aceea de drag pur și simplu.

Ne-au dispărut emoțiile primare. Am acceptat să ne fie luate, netezite, îmblânzite și uniformizate de tăvălugul aberant al lui «trebuie să fie politically correct», de parcă a fi om este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Nu ne mai putem permite emoții, dacă vrem să reușim în viață. Avem dinţii strânşi, prea scrâșniți, iar în priviri nu mai purtăm demult durerea, bucuria sau seninul speranței, ci înverșunarea condiționării de a reuși în viață cu orice risc, cu orice preț, cu orice chip. «Plânsul, râsul și surâsul».

Trei emoții profund umane, toate circumscrise aceluiași cuvânt, într-o alternanță mai mult decât firească. Emoții care ar trebui să ne definească, în cele mai sensibile, delicate și bogate zone ale întâmplătoarei noțiuni de umanitate, pe noi, ca oameni vii fiind”, mărturisește artistul.
Albumul cuprinde 11 piese: „Cer am fost”, „Nevasta mea”, „Valuri”, „Imnul de stat”, „Căderea din Rai”, „Un arici pe-un câmp de maci”, „Dor”, „Nu mai beau”, „Tot ce sînt eu”, „Ceapa vieții mele”, „Dragostea mea”.

Suntem siguri că pasionații de „nespuse muzici și povești” vor fi alături de Florin Chilian, vineri, 11 octombrie. Invitat de poveste, pe scenă, este Aurel Mitran.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
A părăsit-o pe fata lui Becali pentru Denisa Hodișan
O știre mondenă ține prima pagină a revistelor de can-can în ultimele zile. mai multe »
Demonstrații cu roboții colaborativi la Oradea
Universal Robots a introdus noua platformă de ateliere „Seminar in the Box”, care este oferită tuturor gratuit. mai multe »
Șase medalii pentru micii luptători ai LPS Bihorul
La Medgidia a avut loc, la finele săptămânii trecute, etapa finală a Campionatului Național de lupte greco-romane [...] mai multe »
Turist maghiar găsit mort în Padiş
Cadavrul tânărului de 29 de ani a fost descoperit de salvamontiştii bihoreni în Avenul Negru. mai multe »
Trafic deviat din cauza şantierului de pe Magheru
Din 15 noiembrie se vor executa lucrări şi pe Magheru, motiv pentru care circulația tramvaielor va fi suspendată. [...] mai multe »
Orădeancă la inaugurarea Promenadei Regina Maria din inima Parisului
Mioara Pituț este consilier diplomatic la Ambasada României din Paris, iar pentru ea acest eveniment e un vis împlinit. mai multe »
Condamnat la închisoare pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului
Vineri și sâmbătă, polițiștii bihoreni au reținut doi bărbați, unul dintre ei fiind dat în urmărire națională. mai multe »
18 bihoreni prinși folosind telefonul în trafic
Luni,21 octombrie, polițiștii bihoreni au continuat acțiunile pe șosele pentru prevenirea evenimentelor rutiere. mai multe »
Vremea se răcește în Bihor: ploi și scăderi de temperatură, până la 0 grade
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru perioada 21 octombrie-3 noiembrie. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou