Reactualizat la:

Flacăra portocalie continuă să pâlpâie în Ucraina

Flacăra portocalie continuă să pâlpâie în Ucraina
Pentru susţinătorii revoluţliei portocalii, victoria lui Viktor Ianukovici la prezidenţiale, de neimaginat în 2004, are un gust amar, dar ea este dovada că democraţia a triumfat în această fostă republică sovietică, relatează AFP.

Rectifica

“Pare o mare nedreptate”, recunoaşte Misko Barbara, liderul grupului rock Mertvy Piven, care a fost alături de manifestanţi în noiembrie 2004. Viktor Ianukovici era atunci candidatul puterii de la Kremlin şi anunţul “victoriei” sale în alegeri, marcată de fraude, a determinat sute de mii de ucraineni să iasă în stradă, până la obţinerea invalidării votului.

Cinci ani mai târziu, el revine la vârf cu o victorie, chiar dacă premierul Iulia Timoşenko, lider al revoluţiei portocalii, nu şi-a recunoscut încă înfrângerea. “Majoritatea oamenilor din piaţă se opuneau mai ales unei ingerinţe brutale a puterii în exprimarea voinţei poporului, Acum, aceste practici au dispărut”, spune Misko. “Faptul că omul urât de cei din piaţă devine un preşedinte legitim este cea mai bună confirmare a trumfului revoluţiei”, explică şi jurnalistul Egor Sobolev, care a organizat o frondă a presei în 2004 faţă de cenzura impusă de putere în favoarea lui Ianukovici.

“Ar fi fost mult mai rău dacă preşedintele în exerciţiu Viktor Iuşcenko ar fi falsificat scrutinul pentru a rămâne la putere”, subliniază el.

Iuşcenko, erou al revoluţiei portocalii, a fost eliminat acum din primul tur, la 17 ianuarie. “Este adevărat că Ianukovici este un om deosebit, cu o biografie obscură”, notează Dimitri Gnap, care a făcut parte din statul major al lui Iuşcenko în 2004. “Însă întrebarea este cum a ajuns la putere, de data aceasta în mod democratic”, subliniază el.

Rezultatul scrutinului nu pune sub semnul întrebărilor realizările revoluţiei portocalii, consideră protagoniştii ei. “Problema nu este cea a revoluţiei, ci a liderilor ei”, crede un analist. Deziluzia este atât de mare, încât ameninţările lui Timoşenko de a organiza o revoluţie nu-i impresionează deloc pe ucraineni.

“Nu poţi avea decât o singură piaţă Maidan în viaţă. Pentru a nu leza amintirea primei, nu mă voi duce la a doua”, a spus scriititorul ucrainean Andrei Kurkov.

Dacă Ucraina este una dintre puţinele foste republici sovietice unde transferul puterii s-a desfăşurat fără violenţă şi mai mult mai mai puţin democratic, unii de tem de o revenire a regimului autoritar sub Ianukovici. “Cred că societatea nu mai vrea să revină la stadiul de dinainte de revoluţie. Noua generaţie nu este teme de nimic”, spune Kurkov.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
A murit actorul american Jerry Lewis
Unul din cele mai apreciate personaje din divertismentul american s-a stins din viață la venerabila vârstă de 91 de ani. mai multe »
Incident in Franta: O masina a intrat in doua statii de autobuz, la Marsilia. O persoana a murit
O femeie și-a pierdut viața și mai multe persoane au fost rănite, luni, într-un incident petrecut în orașul [...] mai multe »
China se pregătește de inaugurarea celui mai luxos hotel din lume sub pământ
InterContinental Shimao Shanghai Wonderland este construit într-o carieră de piatră si va avea 370 de camere ce se [...] mai multe »
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou