Reactualizat la:

Fiul lui Vladimir Voronin va fi cercetat penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

Fiul lui Vladimir Voronin va fi cercetat penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani
Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, va fi cercetat penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, au anunţat joi reprezentanţii Centrului pentru Combatarea Infracţiunilor Economice şi Corupţiei, relatează UNIMEDIA.

Rectifica

“Controlul preliminar al tranzacţiilor cetăţeanului Oleg Voronin au ajuns la etapa când verificările pot fi efectuate doar în cadrul urmăririi penale. Direcţia urmărire penală a pornit o cauză penală cu privire la spălarea banilor în proporţii deosebit de mari şi evaziune fiscală care a dus la neachitarea impozitelor în sume deosebit de mari”, a declarat Bogdan Zumbreanu, adjunctul şefului Direcţiei urmărire penală a CCIEC.

“Verificările nu pot fi efectuate decât în cazul începerii urmăririi penale. Graţie complexităţii cazului, ancheta penală va fi efectuată de un grup de procurori sub coordonarea procuraturii anticorupţie. În cadrul dosarului vor fi audiaţi cetăţeni din străinătate”, au precizat ofiţerii CCIEC.

Oleg Voronin s-a prezentat luni la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, unde a fost audiat în legătură cu tranzacţiile realizate de pe contul personal în ultimii doi ani. CCCEC investighează perioada 2008-2009, în care Oleg Voronin a achitat, prin intermediul cardului personal, aproape 70 de milioane de lei pentru diferite mărfuri şi servicii în afara teritoriului Republicii Moldova, însă acesta a menţionat în declaraţia de venit doar patru milioane de lei. Instituţia a deschis o investigaţie în acest sens.

Fiul lui Vladimir Voronin este unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din Republica Moldova, iar afacerile sale sunt permanent în atenţia presei de la Chişinău.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Zeci de morti si raniti la un festival religios din Madeira
Tragedie la un festival religios din Portugalia. Zeci de persoane au decedat după ce un copac a căzut peste acestea [...] mai multe »
Arestati dupa ce au piratat un episod din Game of Thrones
Patru persoane suspectate că ar fi difuzat un episod nelansat din serialul "Game of Thrones" au fost arestate de [...] mai multe »
Bancomat furat cu excavatorul în toiul nopții
Câţiva hoţi din Marea Britanie au dat o lovitură greu de egalat. Ei au furat un bancomat cu ajutorul unui excavator. mai multe »
Leonardo DiCaprio va fi Leonardo da Vinci
Leonardo DiCaprio va interpreta rolul artistului Florentin Leonardo da Vinci într-un film care va fi produs de Paramount. mai multe »
Big Ben „amuțește” pentru patru ani
Renovarea celebrului clopot Big Ben va dura aproximativ patru ani, timp în care nu vor mai răsuna sunetele specifice [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou