Reactualizat la:

Finanţatorii PDL din Cluj, beneficiari ai contractelor cu statul de zeci de ori mai mari decât donaţiile

Finanţatorii PDL din Cluj, beneficiari ai contractelor cu statul de zeci de ori mai mari decât donaţiile

CLUJ-NAPOCA. Firmele finanţatoare ale PDL în anul electoral 2009 au beneficiat de contracte substanţiale cu instituţiile publice, iar o parte dintre acestea sunt şi sponsorii PSD, potrivit situaţiei publicate în Monitorul Oficial. Potrivit datelor consultate de NewsIn pe pagina de achiziţii publice, firmele în cauză cumulează zeci de contracte atât din partea autorităţilor publice centrale, cât şi cele locale, conduse de reprezentaţi ai PDL.

Rectifica

Transilvania Construcţii SA a
obţinut în 2009, de la Primăria
Cluj-Napoca
, un contract în valoare de
1.895.433 de lei fără TVA pentru lucrări
suplimentare la un ansamblu de locuinţe.
Modalitatea de atribuire a fost prin negociere
fără anunţ de participare şi a
reprezentat în fapt un act adiţional la un
contract încheiat în 2006.


De asemenea, de la Consiliul Judeţean
Cluj
, firma a mai obţinut un contract
în valoare de 115.548.400 de lei, fără
TVA, pentru realizarea unui stadion cu o capacitate de
29.648 locuri la gradene şi 948 locuri în
lojele pentru VIP şi care să respecte normele
FIFA şi UEFA. Contractul în cauză a
fost obţinut în urma unei licitaţii
câştigată de Transilvania
Construcţii
SA în asociere cu SC
ACI SA Cluj, SC Con-A SRL Sibiu, Universitatea Tehnica
Cluj, SC Dico şi Tiganas Birou de proiectare SRL
Cluj, SC Bogart Construct Cluj, SC Das Engineering Grup
Cluj şi SC Grup 4 Instalatii
Cluj.


Un alt contract obţinut de
Transilvania Contrucţii SA
în 2009 a provenit de la Spitalul
Judeţean de Urgenţă Cluj
, prin
negociere fără anunţ de participare,
în valoare de 2.656.298 de lei, la aceeaşi
sumă pe care a oferit-o iniţial spitalul.
Obiectul contractului priveşte proiectarea şi
execuţia de lucrări de recompartimentări
nestructurale şi modernizarea centralei termice
şi a unui lift.


Tot de la Primăria Municipiul Cluj
Napoca
, firma a mai câştigat un
contract pentru proiectare şi lucrări de
execuţie la “Centru de întreţinere
şi tratare câini” în valoare de
1.473.861 de lei. Achiziţia a fost
făcută prin cerere de ofertă,
Transilvania Contrucţii SA fiind
singurul ofertant.


Societatea a contribuit în 2009 la
puşculiţa PDL cu 435.000 de lei.


SC Prima Glass SRL a obţinut în 2009, de la
Spitalul Clinic de recuperare din Cluj
Napoca
, un contract în valoare de
2.400.561 de lei pentru furnizare şi montare a
tâmplăriei din aluminiu pentru uşi
şi ferestre. La rândul său,
PDL a fost sprijinit cu 50.000 de lei
de companie.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou