Reactualizat la:

„Fii responsabil cu viaţa ta!” Atenţionare pentru cei care ignoră regulile de circulaţie

„Fii responsabil cu viaţa ta!” Atenţionare pentru cei care ignoră regulile de circulaţie
Cluj-Napoca. Accidentele grave petrecute în municipiu au făcut Primăria să iniţieze o campanie de informare, alături de Poliţia Rutieră, prin care să se conştientizeze atât şoferii, cât şi pietonii de importanţa respectării regulilor de circulaţie.

Rectifica

Începând de luna viitoare vor fi amplasare indicatoare cu mesaj de informare în punctele de risc din oraş, iar în şcoli şi la şcolile de şoferi se vor împărţi fluturaşe. „Fii responsabil în trafic” este mesajul noii campanii pe care o iniţiem alături de Poliţia Rutieră. Accidentele grave care au avut loc în ultima perioadă ne-au făcut să luăm această decizie. Se vor amplasa o serie de indicatoare cu mesaj de informare cu măsurile pentru cei care nu se supun regulilor de circulaţie. Sperăm să îi punem pe gânduri şi pe cei care fac curse pe străzile din Cluj-Napoca. De asemenea, îi vom provoca pe studenţii de la Universitatea de Artă şi Design pentru a-şi pune în evidenţă talentul în sprijinul acestei campanii: fotografii sau lucrări de impact”, a spus primarul Sorin Apostu.

 

Regulile elementare de circulaţie sunt ignorate

Ceea ce îi preocupă în mod special pe poliţişti este problema nerespectării unor norme de circulaţie elementare, cum ar fi acordarea de prioritate pe trecerile de pietoni sau traversarea regulamentară. “Anul acesta au avut loc 54 de accidente, în scădere faţă de anul trecut cu 13, însă anul acesta există un mort mai mult. Principala cauză a producerii accidentelor este traversarea neregulamentară, peste 20 dintre accidente fiind produse datorită acestui lucru. Mai apoi urmează neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, zece accidente, naecordare priorităţii autovehiculelor, tot zece şi nouă accidente au fost cauzate de viteză. De asemenea, de la începutul anului s-au produs opt accidente mortale: trei din cauza neacordării priorităţii pietonilor, două datorită neacordării priorităţii autovehiculelor, două din cauza traversărilor neregulamentare şi unul datorită vitezei şi alcoolului”, a explicat Florin Goia, Şeful Politiei Rutiere Cluj-Napoca.

 

Motoscuterele şi bicicliştii sunt o problemă

Participanţii la trafic pe două roţi sunt văzuţi drept o problemă de luat în seamnă, principalii vizaţi aici fiind cei cu motoscutere. Astfel, încălzirea vremii a făcut ca numărul acestora pe şosele să se înmulţească, iar poliţiştii sunt în alertă deoarece mulţi dintre aceşti conducători nu cunosc semnele de circulaţie. “Cei care conduc motoscutere nu cunosc regulile de circulaţie pentru faptul că nu fac cursurile necesare. Aceşti tineri ies prin cartiere la plimbare. Fac un apel către părinţii lor pentru a nu se ajunge la accidente”, a completat Florin Goia.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou