Reactualizat la:

Feroviarii joacă doar finale

Cluj-Napoca. Antrenorul campioanei CFR Cluj, Ales Jindra, a declarat înaintea partidei cu CS Otopeni că nu are emoţii înaintea primului meci oficial pe banca feroviarilor, dar că echipa sa va aborda fiecare etapă din retur ca o finală pentru câştigarea campionatului.

„Primul meci este mereu important, dar la fel este
şi ultimul, ştiţi cum se spune. Oricum nu
avem stabilit un număr de puncte, un plan, ci vom
trata fiecare meci ca o finală deoarece de fiecare
depinde campionatul. Momentan nu ne interesează
decât meciul următor, cel de duminică,
şi apoi vom discuta despre celelalte. CS Otopeni este
o echipă periculoasă prin forţa de grup
şi nu vreau să nominalizez eventuali
jucători periculoşi pentru noi. Vom vedea abia
după meci dacă este un avantaj că
susţinem primele două partide în compania
unor adversari mai slab cotaţi. Trei puncte cu Otopeni
valorează la fel de mult ca şi trei puncte cu
Steaua. Mă aştept la un meci greu şi nu
văd nici un avantaj că întâlnim o
echipă mai slab cotată. Personal, nu am
emoţii deocamdată, poate doar înaintea
partidei”, a declarat tehnicianul din Gruia, conform
siteului oficial al clubului.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CLON CFR Cluj
Modou Sougou a plecat de la CFR Cluj. Senegalezul a semnat cu Olympique Marseille
Mijlocaşul senegalez al echipei CFR Cluj, Modou Sougou, a semnat, joi, un contract pe trei ani şi jumătate cu echipa [...] mai multe »
CFR Cluj a invins FC Lucerna, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa elveţiană FC Lucerna, într-un meci amical [...] mai multe »
CFR Cluj – Ferencvaros, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ferencvaros, în primul meci amical din [...] mai multe »
CFR Cluj, cea mai buna echipa din Romania in clasamentul pe 2012
Echipa CFR Cluj a urcat 11 poziţii şi ocupă locul 31, cu 190 de puncte, în clasamentul pe anul 2012 al [...] mai multe »
CFR Cluj, sapte meciuri de pregatire in Spania
Echipa CFR Cluj se va reuni în 10 ianuarie, direct în Spania, la Marbella, unde va efectua un cantonament de o [...] mai multe »
Viorel Nicoara, imprumutat de la CFR Cluj la Pandurii Targu Jiu
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a finalizat documentele pentru [...] mai multe »
Rafael Bastos a fost transferat la arabii de la Al Nassr
Clubul CFR 1907 Cluj şi Al Nassr SC au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al jucătorului [...] mai multe »
Bjelanovici: Inter este favorita, dar suntem fericiti ca vom intalni o echipa mare
Atacantul croat al echipei CFR Cluj, Sasa Bjelanovici, a precizat, joi, după tragerea la sorţi a 16-imilor de [...] mai multe »
Arpad Paszkany: Sunt convins ca vom face o performanta si cu Inter
Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, că este convins că în meciurile cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou