20. noiembrie 2011 01:22; Reactualizat la: 20.11.2011 01:22


Fanii “U” Cluj isi cer inapoi banii pe bilete de la CFR Cluj si au depus plangere la OPC

Fanii “U” Cluj isi cer inapoi banii pe bilete de la CFR Cluj si au depus plangere la OPC
Liderii Asociaţiei suporterilor “Şepcile roşii” au declarat, sâmbătă,că au depus o plângere la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Cluj deoarece la meciul cu CFR Cluj au fost vândute bilete cu 1 leu, în condiţiile în care, oficial, preţul tichetelor variază între 150 şi 250 de lei.

Fanii au făcut şi o cerere clubului CFR Cluj de a primi 1035 de bilete – respectiv cinci la sută din numărul locurilor, conform prevederilor Ligii Profesioniste de Fotbal – la acelaşi preţ, de 1 leu. Fanii au cumpărat bilete în sectorul rezervat lor al peluzei la un preţ de 150 de ori mai mare.

“Avem la bază legea 48/2002 art. 1 alineatul 2: în condiţii de egalitate preţurile de vânzare nu trebuie diferite. Ne referim aici la recuperarea prejudiciilor materiale pentru toţi clujenii, nu doar pentru fanii noştri. am depus o cerere la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, prin care am cerut recuperarea tuturor cheltuielilor pe care le-au făcut suporterii Universităţii pentru achitarea acestor bilete”, a spus Bogdan Blaga, vicepreşedintele organizaţiei suporterilor, într-o conferinţă de presă.

 

Citeste si: 

CFR a castigat lejer derbiul Clujului cu Universitatea!


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Clon Universitatea Cluj
Cristi Pustai este alesul lui Florian Walter pentru…Petrolul!
Florian Walter și-a ales deja un nou tehnician pentru a ataca din seoznul viitor cupele europene, însă nu pentur [...] mai multe »
Fanii lui U Cluj i-au atacat pe cei ai CFR-ului!
Şase suporteri ai echipei U Cluj care au atacat, duminică seară, suporteri ai CFR Cluj, în parcul "Ion Luca [...] mai multe »
U Cluj a terminat sezonul printr-un esec la Vaslui!
Universitatea Cluj nu s-a pus în fața fericirii Vasluiului, echipa moldoveană învingând cu 1-0 și terminând [...] mai multe »
CFR Cluj este noua campioana a Romaniei! Cadu a marcat golul victoriei dupa un penalty discutabil
CFR Cluj a devenit campioana României după ce a reușit să o învingă pe Universitatea Cluj cu 3-2, fiind condusă [...] mai multe »
TAS: U Cluj – CFR Cluj se joaca!
TAS a dat decizia mult așteptată de întreg fotbalul românesc, întrucât poate decide campioana României: meciul [...] mai multe »
Indiferent daca se joaca sau nu, fanii lui U Cluj vor ocupa centrul orasului!
Vineri, de la ora 12.00, TAS va da decizia în cazul scandalului de la meciul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou