Reactualizat la:

Eventuala amplasare de elemente antirachetă în Bulgaria e o ameninţare pentru Rusia,spune un analist

Eventuala amplasare de elemente antirachetă în Bulgaria e o ameninţare pentru Rusia,spune un analist
Eventuala amplasare a unor elemente din scutul american antirachetă în Bulgaria reprezintă o ameninţare directă pentru Rusia, consideră vicepreşedintele Academiei ruse pentru probleme geopolitice Konstantin Sivkov, citat de ziarul Vzglîad, relatează Sofia News Agency.

Rectifica

Într-un articol intitulat “Şi Bulgaria: Încă un stat din Europa de Est îşi exprimă dorinţa de a găzdui scutul american antirachetă”, ce aminteşte că România a anunţat deja că va participa la sistem, Sivkov apreciază că, după Bulgaria, Georgia va fi următoarea ţară care va face un anunţ similar.

Expertul consideră că declaraţiile potrivit cărora sistemul american vizează să contracareze rachete lansate de Iran şi Coreea de Nord sunt ridicole, pentru că niciuna dintre cele două ţări nu are capacitatea de a lansa astfel de atacuri.

“Apărarea americană antirachetă din Europa este creată pentru a reduce nivelul rachetelor operaţionale şi tactice ruse. Statele Unite au început să creeze o infrastructură militară pentru a exercita presiune militară asupra Rusiei”, afirmă el. De asemenea, Sivkov nu a exclus posibilitatea ca americanii să răspundă la noua doctrină militară rusă, care prevede atacuri nucleare preventive.

La polul opus, Maksim Minaev, expert la Centrul rus pentru afaceri politice, consideră că Statele Unite nu fac decât să urmeze programul privind apărarea antirachetă anunţat în septembrie 2009. El nu a exclus posibilitatea ca Georgia să fie inclusă în scut. “Nu era clar care era noul proiect american pentru apărarea antirachetă. (…) Vizează o structură mult mai puternică decât cea care ar fi trebuit să fie instalată în Cehia şi Polonia”, a spus Minaev.

El este, însă, convins că declaraţia premierului bulgar Boiko Borisov, potrivit căruia Sofia va consulta Comisia Europeană înainte de a lua o decizie privind implicarea în scutul antirachetă, este o simplă formalitate, pentru că acest sistem este american.

Minaev este de părere că preşedintele rus Dmitri Medvedev ar fi trebuit să pună întrebările formulate acum atunci când s-a întâlnit cu omologul său american Barack Obama, în septembrie 2009. El este convins că Rusia a ratat şansa de a influenţa decizia Statelor Unite privind poziţia elementelor sistemului antirachetă şi că nu mai poate face aproape nimic în prezent.

Premierul bulgar Boiko Borisov s-a declarat vineri în favoarea unei participări a ţării sale la scutul american antirachetă, dacă Europa va fi de acord.

Potrivit ambasadorului Statelor Unite în Bulgaria, James Warlick, sunt în curs discuţii oficiale în acest sens, dar se află încă în “prima etapă”. “În această etapă am vrea să discutăm posibilităţile la nivel tehnic şi la nivel politic. Ţinând cont de interesul exprimat de Bulgaria, de poziţia sa geografică şi de cooperarea sa cu noi în alte domenii, sper că discuţiile privind apărarea antirachetă vor continua şi vor fi productive”, a adăugat el.

Imediat după anunţul din septembrie al preşedintelui american Barack Obama de a renunţa la proiectul de scut antirachetă promovat de predecesorul său, George W. Bush, în favoarea unui sistem mai puternic, mai inteligent şi mai rapid, presa de rusă şi americană au scris că SUA ar putea instala elemente ale unui scut antirachetă în Turcia, Israel, Bulgaria şi România, după ce au renunţat la Polonia şi Cehia.

Noul plan al SUA pentru apărarea antirachetă va începe în zona de sud a continentului european, axându-se pe interceptarea rachetelor cu rază scurtă şi medie, astfel că “ar fi logic” ca România şi Bulgaria să găzduiască astfel de elemente, a declarat pentru NewsIn, la începutul lunii noiembrie, adjunctul şefului misiunii permanente a Statelor Unite la NATO, John Heffern.

Presa bulgară relata la sfârşitul anului trecut că NATO urmează să desfăşoare, în cadrul noului sistem antirachetă, componente ale sistemului antirachetă în Bulgaria, Turcia şi România. Potrivit unei surse din Ministerul bulgar al Apărării, citată de publicaţia bulgară Sega, NATO va instala în Bulgaria elemente ale scutului antirachetă în 2012. Sursa a mai spus că sistemul de apărare antirachetă, care urma să fie instalat în Polonia şi Cehia, va fi împărţit în câteva componente, care urmează a fi instalate în Bulgaria, Turcia şi România. Publicaţia bulgară scria că sistemul de apărare antirachetă nu va fi poziţionat ca sistem american, ci ca proiect al NATO.  De asemenea, potrivit Sega, Alianţa va instala în Bulgaria rachete Patriot, iar la unităţile militare bulgare vor fi desfăşurate baze logistice şi centre de comandă pentru rachetele SM-3.

Sursa NewsIn



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
A murit actorul american Jerry Lewis
Unul din cele mai apreciate personaje din divertismentul american s-a stins din viață la venerabila vârstă de 91 de ani. mai multe »
Incident in Franta: O masina a intrat in doua statii de autobuz, la Marsilia. O persoana a murit
O femeie și-a pierdut viața și mai multe persoane au fost rănite, luni, într-un incident petrecut în orașul [...] mai multe »
China se pregătește de inaugurarea celui mai luxos hotel din lume sub pământ
InterContinental Shimao Shanghai Wonderland este construit într-o carieră de piatră si va avea 370 de camere ce se [...] mai multe »
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou