Reactualizat la:

EURO 2016 | Miercuri se joacă România – Elveția

EURO 2016 | Miercuri se joacă România – Elveția
România şi Elveţia se întâlnesc miercuri, de la ora 19:00, la Campionatul European.

Rectifica

După prestaţia încurajatoare din meciul cu Franţa, naţionala României este condamnată să puncteze în clasament pentru a rămâne în cărţile calificării.

Până acum, România şi Elveţia s-au întâlnit de 12 ori, tricolorii obţinând 5 victorii, 4 jocuri s-au încheiat cu succesul adversarilor, înregistrându-se şi 3 remize. Ultimul duel s-a consumat în mai 2012, când România s-a impus la Lucerna cu 1-0 prin golul înscris de Gicu Grozav, jucător care nu face parte acum din lotul pentru Euro.

„Echipă periculoasă”

Marcatorul golului din confruntarea cu „cocoşii galici” (scor 1-2), Bogdan Stancu, consideră că Elveţia este o echipă periculoasă şi îndeamnă la concentrare.

„Am văzut o echipă a Elveției care pasează cu ușurință, o echipă periculoasă. Au și puncte vulnerabile, pe care nu vreau să le comentez acum. Rezultatul acest meci va avea impact asupra poziției pe care putem încheia atât noi, cât și Elveția. Un eșec ne-ar diminua șansele de calificare. În schimb, dacă învingem, putem ținti la poziția secundă și la calificare. Trebuie să fim sută la sută concentrați”, a declarat Stancu pentru site-ul oficial al FRF. Din căte se pare, în primul unsprezece al României vor apărea două modificări, urmând să fie titularizaţi Gabriel Torje şi Claudiu Keşeru.

Naţionala Elveţiei are 3 puncte din victoria Albania, scor 1-0, prin golul marcat de fundaşul Fabian Schar. „Sper să nu mai repetăm greşelile din meciul cu Albania şi împotriva României” a declarat Schar.

Jocul va fi arbitrat de rusul Serghei Karasev, ajutat de asistenţi Nikolai Golubev și Tikhon Kalugin, şi adiționalii Serghei Lapochkin și Serghei Ivanov. Partida România – Elveţia va începe la ora 19:00 şi va fi televizată de Pro TV şi Dolce Sport.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Ştiri sportive
Simona Halep rămâne pe locul 4 în clasamentul WTA
Site-ul oficial al WTA a dat publicităţii clasamentul actualizat al probei de simplu. Comparativ de săptămâna [...] mai multe »
România va juca cu Islanda în semifinalele Ligii Națiunilor. În finală putem întâlni câștigătoarea dintre Bulgaria și Ungaria
Vineri, la ora 13:00, a avut loc tragerea la sorți a play-off-ului Ligii Națiunilor, în urma căruia se vor afla [...] mai multe »
Messi și Demebele au revenit la antrenamente și ar putea juca în Barcelona – Inter Milano din UCL
Lionel Messi și Ousmane Dembele au revenit la antrenamente. Luni dimineață, 30 septembrie, cei doi s-au pregătit [...] mai multe »
Venus Williams, eliminată de la Beijing, după ce a ratat două mingi de meci contra lui Bencic
Belinda Bencic (10 WTA) a obținut calificarea în optimile de finală ale turneului din Beijing (China), după ce a [...] mai multe »
Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinala turneului de la Tashkent
Sorana Cîrstea (96 WTA) a învins-o, joi, pe Danka Kovinic (120 WTA), cu scorul de 7-5, 5-7, 6-1, calificându-se în [...] mai multe »
Irina Begu și Lidziya Marozava, în sferturile de finală ale probei de dublu de la Tashkent
Irina Begu și Lidziya Marozava s-au calificat, marți dimineața, în sferturile de finală ale probei de dublu de la [...] mai multe »
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Tashkent
Sorana Cîrstea (96 WTA) s-a calificat în turul secund de la Taskkent (Uzbekistan), luni dimineaţă, după ce a [...] mai multe »
Simona Halep își menține poziția a șasea în clasamentul WTA
Clasamentul WTA a fost actualizat luni, iar Simona Halep rămâne numărul șase mondial, cu 4803 de puncte. mai multe »
FIFA a stabilit programul Campionatului Mondial al Cluburilor 2019
FIFA a stabilit, luni, într-o tragere la sorţi care a avut loc la Zurich, lista partidelor de la Campionatul Mondial [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou