Reactualizat la:

E.ON Gaz Distribuţie dă în judecată Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei

CLUJ-NAPOCA. Compania E.ON Gaz Distribuţie a decis acţionarea în justiţie a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) ca urmare a deciziei acesteia de a reduce tariful de distribuţie a gazelor naturale începând cu data de 1 mai, anul acesta.

Rectifica

E.ON Gaz Distribuţie consideră îndreptăţită această acţiune având în vedere că decizia luată de către ANRE afectează grav situaţia financiară a companiei, punând în pericol stabilitatea locurilor de muncă ale angajaţilor şi programele de investiţii care au ca finalitate directă îmbunătăţirea securităţii exploatării sistemului de distribuţie a gazelor naturale. „Astfel, pe fondul acestei situaţii, ne vedem obligaţi să reanalizăm bugetul de investiţii propus pentru acest an şi să accelerăm procesul de optimizare a companiei”, a declarat domnul Marc-Daniel Buck, preşedintele Consiliului de Administraţie al E.ON Gaz Distrbuţie. Ca urmare a deciziei de reducere a tarifului de distribuţie, începând cu data de 1 mai 2009, E.ON Gaz Distribuţie înregistrază costuri justificate neacoperite în valoare de 172 milioane lei, iar pe fondul acestei situaţii suma creşte constant. „Compania s-a adresat ANRE cu o plângere prealabilă prin care dorea să afle care sunt argumentele economice şi legale care au stat la baza deciziei luate. Din păcate, până la această dată, compania noastră nu a primit din partea Autorităţii un răspuns”, a precizat domnul Virgil Metea, director general al E.ON Gaz Distribuţie.

În consecinţă, E.ON Gaz Distribuţie consideră acţiunea ANRE de reducere a tarifului de distribuţie ca fiind nejustificată şi a decis să se adreseze instanţelor judecătoreşti competente, cu deplină încredere în rezolvarea corectă a acestui diferend. Totodată, compania îşi manifestă toată deschiderea şi disponibilitatea de a găsi împreună cu ANRE o rezolvare amiabilă a acestei situaţii.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou