Reactualizat la:

Şeful DIICOT Cluj: În dosarul lui Paszkany au fost presiuni de la primele acte de urmărire

Şeful DIICOT Cluj: În dosarul lui Paszkany au fost presiuni de la primele acte de urmărire


Şeful DIICOT Cluj, Mircea Hrudei, care a
instrumentat dosarul omului de afaceri Arpad Paszkany,
judecat pentru sprijinirea unui grup infracţional
organizat şi achitat vineri, afirmă că
au existat presiuni de la început şi
până la sfârşit asupra
procurorilor şi judecătorilor implicaţi
în acest caz.

Rectifica


Procurorul-şef al DIICOT Cluj Mircea Hrudei a
declarat că toţi oamenii care au lucrat la
acest dosar au simţit presiuni.


“Toţi oamenii care au lucrat la dosar au
simţit presiuni. S-a început cu acel memoriu
adresat preşedintelui Traian Băsescu, invocat
în şedinţa de bilanţ a Parchetului
General de la începutul anului 2007.
Verificările CSM precum şi anchetele
efectuate de Parchetul General cu privire la aspectele
invocate în memoriu au demonstrat că toate
acuzaţiile lui Arpad Paszkany sunt nefondate. Au
fost făcute şi alte plângeri penale
şi sesizări împotriva procurorilor de
caz, de către domnul Arpad Paszkany şi
apropiaţi ai acestuia, toate soluţionate prin
neînceperea urmăririi penale sau clasare”, a
afirmat Hrudei.


El a spus că au urmat presiunile asupra unuia
dintre procurorii care au lucrat la dosar, Daciana
Deritei, şi s-a încercat să se
acrediteze ideea că dosarul a fost construit la
comandă, ca urmare a unor relaţii de rudenie
ale procurorului DIICOT Daciana Deritei, care a fost,
de altfel, recuzată de omul de afaceri.


Şeful DIICOT Cluj a mai spus că a fost
atenţionat în mod repetat de Paszkany
că vremurile se schimbă.


“Pe parcursul urmăririi penale, în mod
repetat, domnul Paszkany mi-a sugerat să fiu atent
că vremurile se schimbă, o aluzie
directă la conjunctura politică din acel
moment. La judecarea cauzei la Tribunalul Cluj au
existat, în opinia mea, o serie de incidente
procedurale, dar la acest moment nu doresc să le
nominalizez deoarece le-am invocat într-un cadru
oficial”, a mai afirmat şeful DIICOT Cluj.


Hrudei mai susţine că au existat presiuni
şi asupra judecătorilor Curţii de Apel
Cluj.


“La soluţionarea dosarului în apel,
senzaţia mea a fost că a existat o presiune
mare şi asupra judecătorilor Curţii de
Apel Cluj. Totul a debutat imediat după ce
Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a respins a doua cerere de
strămutare a cauzei, formulată de Paszkany.
Ca şi o coincidenţă, au apărut
în presă mai multe articole cu un vădit
caracter denigrator la adresa membrilor completului de
judecată, mergând până la
invocarea unor aspecte din viaţa privată a
acestora, fără nicio legătura cu cauza
dedusă judecăţii”, a mai spus Hrudei.


Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit că,
“prin modalitatea tendenţioasă de prezentare
a faptelor şi prin conţinutul
defăimător, realizat de expunerea unor fapte
nereale, informaţiile din presă sunt
prejudiciabile şi nejustificate, însă
şeful DIICOT Cluj spune că această
reacţie a CSM a fost “tardivă şi
fără impact mediatic”.


“Nu ştiu în ce măsură aceste
presiuni mediatice au influenţat soluţia la
Curtea de Apel, dar ele au existat cu certitudine. Nu
pot să nu remarc celeritatea cu care s-a
soluţionat, în două grade de
jurisdicţie, dosarul inculpatului Arpad Paszkany,
în timp ce în dosarul privindu-i pe
ziariştii de la Gazeta s-a trecut la citirea
rechizitoriului după aproape patru ani de la
sesizarea instanţei”, a mai declarat Mircea
Hrudei.


Procurorul-şef al DIICOT Cluj a mai spus că
în ultima perioadă a fost ameninţat cu
articole despre viaţa sa personală.


“În ultima săptămână mi-au
parvenit mesaje cu privire la faptul că după
ce instanţa va menţine solutia de la tribunal
se va publica un material compromiţător
despre viaţa mea personală. Trebuie să
constat, cu amărăciune, că, dacă la
începutul cercetărilor privindu-l pe
inculpatul Arpad Paszkany, echipa de colaboratori era
numeroasă şi hotărâtă să
facă faţă oricăror presiuni, pe
parcurs lucrurile s-au schimbat, mulţi dintre ei
nemaidorind să-şi asume responsabilitatea
actului de justiţie şi, mai mult, pe unii
dintre aceştia regăsindu-i în loja
oficială la meciurile de fotbal ale CFR.
Până şi în fotbal sunt
desconsideraţi cei care nu îşi
susţin echipa până la capăt
şi fac jocurile echipei adverse”, a mai
menţionat Hrudei.


Mircea Hrudei spune că Parchetul va face recurs la
decizia de vineri a Curţii de Apel Cluj, care a
menţinut decizia Tribunalului, de achitare a lui
Arpad Paszkany, afirmând că toate probele
din dosar dovedesc şantajul exercitat de
finanţatorul CFR Cluj asupra omului de afaceri
Iulian Dascălu.


“Nu ştiu exact de ce, dar se pare că unii se
tem de Arpad Paszkany. Anumiţi martori fac
în prezenţa mea anumite afirmaţii
tranşante, dar se feresc apoi să şi le
susţină în faţa instanţei. Nu
am înţeles de ce nici la Tribunalul Cluj,
nici la Curtea de Apel Cluj nu s-au admis cererile
noastre pentru trimiterea dosarului la Brăila
în vederea conexării cu dosarul Gazeta I”, a
declarat Hrudei, subliniind că trimiterea
dosarului la Brăila şi conexarea sa cu
dosarul Gazeta I era foarte importantă.


“Dosarul inculpatului Arpad Paszkany a fost disjuns din
dosarul privindu-i pe ziariştii de la Gazeta. La
acel moment, cercetările cu privire la
aceştia din urmă erau finalizate, ei fiind
şi arestaţi preventiv, în vreme ce
domnul Paszkany plecase precipitat din ţară.
În opinia mea, este imposibil din punct de vedere
juridic să se pronunţe o soluţie cu
privire la o persoană acuzată de sprijinirea
unui grup infracţional atât timp cât
faţă de suspecţii care constituie grupul
nu există o hotărâre”, a mai spus
Mircea Hrudei.


Procurorul-şef al DIICOT Cluj a subliniat că
în acest caz procurorii vor merge
“până la capăt”.


“Noi o sa mergem până la capăt. Vom
face recurs la Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie. Probele administrate în
cauză demonstrează, evident, că Iulian
Dascalu nu i-a dat de bunăvoie acel teren.
SouthEast Euromentor (firma controlată de Paszkany
n.r.) nu avea capacitatea de a construi un mall. Toate
operaţiunea de a contesta licitaţia a fost
făcută în ideea de a
întârzia construirea Iulius Mall,
fără ca Arpad Paszkany să aibă cea
mai mică intenţie de a construi un alt mall.
La momentul în care Dascălu a
consfinţit să dea terenul respectiv, el avea
certitudinea că Paszkany poate influenţa
decizia de la Târgu Mureş, unde se judeca
contestarea licitatiei. La Târgu Mureş,
instanţa care a hotărât, raportat la
dosarul privind construirea mall-ului, a
încălcat unele norme de procedură, de
exemplu a schimbat termenul fără să
anunţe părţile. Firma lui Dascălu
trebuia să depună plângere la Consiliul
Superior al Magistraturii”, a adăugat Hrudei.


Finanţatorul clubului de fotbal CFR Cluj, Arpad
Paszkany, judecat pentru sprijinirea unui grup
infracţional organizat şi şantaj, a fost
achitat, vineri, de Curtea de Apel Cluj, pentru ambele
capete de acuzare, însă decizia nu este
definitivă.


Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou