27. iunie 2011 12:11; Reactualizat la: 27.06.2011 12:11


Echipele de volei ale Universitatii Cluj sunt pe butuci!

Echipele de volei ale Universitatii Cluj sunt pe butuci!
Echipele de volei dale Universității Cluj, atât la masculin, cât și la feminin, se află în situații limită din cauza restanțelor financiare către sportivii legitimați. 

Astfel, la masculin doi dintre studenţi, Dănuţ Mititelu şi Daniel Pop, au părăsit echipa, iar restul sunt la un pas de a nu-și prelungi înțelegerile, fiind neplătiți din luna februarie a acestui an, anunța ucluj.ro. Ovidiu Vasu, președintele CS Universitatea Cluj are termen până pe 1 august să achite datoriile către jucători. Acesta vești rele vin după ce secundul Adrian Gagea a semnat cu U Cluj. 

La echipa de volei feminin a Universității Cluj situația pare și mai grea: titularele din sezonul trecut, Alexandra Ciontoş şi Melinda Dobeş, ambele semnând la CSV Blaj, club nou-înfiinţat, având ca obiectiv promovarea în prima ligă, anunță aceeași sursă. După demiterea lui Dănuț Ciontoș, antrenorului Vladimir Stănescu nu i-a mai fost prelungită înţelegerea. Prezența echipei în campionat în sezonul viitor este pusă, practic, sub semnul întrebării. 

 

Intariri la volei: Gagea a semnat cu “U”Cluj

Dănuț Ciontoș a fost demis de la cârma echipei de volei feminin a Universității Cluj!


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Clon Sport Local
Traversarea Tarnitei va avea loc pe 11 august
Traversarea Tarniţei, eveniment aflat deja la cea de a 6-a ediţie va avea loc şi în acest an în data de 11 august [...] mai multe »
Clujul va gazdui meciuri de la Campionatul European feminin de baschet din 2015
România şi Ungaria vor organiza Campionatul European de baschet feminin din 2015, potrivit anunţului de vineri al FR [...] mai multe »
Etapa a treia de la Turneul Final de Rugby U17
Vineri, 18 mai 2012, s-au desfăşurat ultimele meciuri în cadrul etapelor Turneului Final de Rugby U17. mai multe »
Se apropie Clujul Pedaleaza! De Zilelele orasului se va organiza Etapa de Noapte
Au mai rămas doar trei zile până la startul etapei a II-a Skoda de la Clujul Pedalează, eveniment care va avea loc [...] mai multe »
Rezultate etapa a doua de la Turneul Final de Rugby U17
În etapa a doua a Turneului Final de Rugby U17 clujenii de la  CSS Viitorul au clacat fără drept de apel în [...] mai multe »
Sezon ratat pentru U Mobitelco: medaliile de bronz au plecat la Medias!
U Mobitelco a pierdut și meciul al doilea disputat în compania echipei Gaz Metan Mediaș, ratând astfel șansa de a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou